May 30

Fotbal sau arte martiale

     Incet incet devenim o tara consumatoare a din ce in ce mai mult sport contact, cel putin dupa ultimele manifestari de pe terenurile de fotbal din marele nostru campionat. Personal nu urmaresc fotbalul, am jucat destul timp, pe maidane, asemeni multora dintre noi, pana aproape de 17 ani constant, cand sacrificam orice, inclusiv o intalnire, pentru o portie buna de fotbal, insa de privit m-am lasat de ani buni, fie campionate externe, competitii europene sau internationale etc. In schimb mai imi razbat de pe la prieteni ispravile muschetarilor autohtoni, asa cum a fost in weekendul precedent, cand Bornescu l-ar fi muscat pe unul din adversari, nu doar o data, ci in numar par, asta pe langa multimea de pumni si picioare impartite cu darnicie. Acum pe bune, cat de mare fan Tyson poti fi incat sa iti musti adversarul de umar si nas, incercand disperat sa nimeresti urechea? Sau mai luam exemplul unui concitadin de-al meu, recent incununat cu medalia de campion dar cu piciorul in ghips, ala micu de si-o lua mereu prin cartier ajuns acum sa injure/scuipe/ameninte pe teren. De altfel, baiatul a avut un sensei bun, pe Dodel. Cineva sa-i anunte ca s-a varsat destul sange pe campurile de lupta in istoria Principatelor Romane. Oameni buni, aveti chef de bataie, scandal, sange, intrati intr-o sala de antrenamente specifice sportului de contact, karate, kickbox, box, mma, macar si orice stil de grappling, si eliberati-va frustrarile. Sau mai bine, schimbati-va orientarea spre rugby, e tot un sport cu balonul, ce-i drept oval, dar la creierele voastre minuscule oricum nu va veti dati seama.

May 30

Despre anunturi auto

Stim cu totii cat de migaloasa poate fi munca de gasire a masinii perfecte sau din contra, de vindere a unei masini care fie nu mai corespunde cerintelor dumneavoastra, fie doriti una noua, pentru ca va place mai mult. Daca doriti sa cumparati o masina, noua sau second-hand, veti fi coplesit de multudinea de oferte si de anunturi care mai de care mai atractive, incat va va fi greu sa le sortati, la prima vedere. Iar daca doriti sa va vindeti masina, cumparatorii vor fi de diferite tipuri si trebuie sa va pregatiti pentru orice fel de pretentii pe care le-ar avea acestia. Dar daca stiti ca nu aveti ce sa ascundeti, nu trebuie sa va faceti griji sau sa va enervati din aceasta cauza. Pentru un posibil cumparator, dupa cum am mai spus, multitudinea de oferte poate parea ,,mana cereasca” la inceput, dar la o cautare mai atenta, veti vedea ca fie masinile nu sunt exact ca in descriere, fie sunt deja vandute, fie la o privire mai atenta, va veti gandi ca nu se potriveste chiar cu preferintele voastre.

Site-uri de anunturi referitoare la vanzarea si cumpararea masinilor noi si second-hand sunt numeroase, dar s-ar putea sa nu va incante sistemul de cautare sau filtrare al caracteristicilor nu sunt tocmai precise. Dar, autodel.ro vine in ajutorul dumneavoastra cu cele mai noi si variate oferte, intotdeauna actualizate si de incredere. Aici aveti siguranta ca veti reusi sa gasiti masina pe care o doriti, sau din contra, sa vindeti cat mai repede un autovehicul.

Eu am incercat deja autodel.ro si chiar am fost foarte multumit de oferte. Ba chiar m-am hotarat asupra catorva modele de masini si abia astept sa stabiliesc intalniri cu proprietarii. Sper sa am noroc si masinile sa ma multumeasca, pentru ca deja caut de ceva timp.

May 29

Cat Zingano paraseste noul sezon TUF. Ronda Rousey primeste o noua adversara

     Se pare ca noul sezon TUF a capatat inca o schimbare majora, dupa alcatuirea mixta a celor doua echipe, Cat Zingano, cea care urma sa ii fie adversara campioanei UFC Ronda Rousey, suferind o accidentare la ligamentele genunchiului, accidentare ce a implicat si o procedura medicala de reconstructie. Iar noua adversara a Rondey este nimeni alta decat Miesha Tate, cea pe care Zingano a invins-o ultima data intr-un meci ce a avut ca miza tocmai meciul de titlu si locul de antrenor in noul sezon The Ultimate Fighter. Puteti urmari knock-out-ul violent pe care Zingano i l-a administrat adversarei sale aici http://alex-zaharia.eu/rezultatele-tuf-17-finale/

May 25

UFC 160 Velasquez vs Bigfoot Silva 2 live online

     UFC-ul revine in prim-plan in aceasta noapte cu o gala extrem de bine pusa la punct, de la primul meci al serii pana la cele doua confruntari ale greilor totul promite un spectacol de zile mari, si, sa speram ca nu ne vom fi dezamagiti.

     Asadar, incepand cu ora 01:30, prima parte a preliminariilor pe pagina oficiala de facebook a UFC-ului sau pe canalul de Youtube http://www.youtube.com/watch?v=3hBpugaWrKU&feature=g-user-lss , avandu-i in mijlocul actiunii pe Stephen “Wonderboy” Thompson, Brian Bowles sau Jeremy Stephens, pentru ca de la 3 dimineata sa ne mutam pe http://www.firstrow1.eu/watch/188396/1/watch-ufc-160:-preliminaries.html pentru meciurile Mike Pyle vs. Rick Story, Dennis Bermudez vs. Max Holloway si Khabib Nurmagomedov vs. Abel Trujillo.

     Bine-nteles, asta a fost doar incalzirea pentru main-cardul galei, de la 5 dimineata,  razboiul strikerilor Donald Cerrone vs. K.J. Noons, meciul pentru o sansa la centura categoriei usoare intre Gray Maynard si T.J. Grant, luptatorii momentului in categoria semi-grea Glover Teixeira vs. James Te Huna si cele doua confruntari ale greilor Junior Dos Santos vs. Mark Hunt si Cain Velasquez vs. Antonio Silva, ultima pentru titlul UFC, transmisia putand fi urmarita in direct la adresahttp://www.firstrow1.eu/watch/188399/1/watch-ufc-160:-cain-velasquez-vs-antonio-bigfoot-silva-2.html

May 23

Inghetata de capsuni facuta in casa

     Intr-o fuga dupa cativa ananasi si avocado prin hypermarket, m-am impiedicat (la figurat) de lazile frigorifice pline ochi cu inghetate care mai de care mai “apetisante”. Asa ca am luat hotararea sa prepar o inghetat de casa, in contrast cu temperaturile ridicate de-afara si mai ales bombele calorice si chimice din magazine.

     Variante ar fi mai multe la mijloc pentru o inghetata facuta in casa, mai exact cu iaurt, smantana slaba, lapte sau frisca. Personal am incercat variantele cu frisca si iaurt, insa sunt convins ca si celelalte doua sunt la fel de gustoase. In rest nimic complicat, 500 g capsuni, 200 ml frisca / 400 iaurt impeuna cu 40-50 g miere, totul mixat in blender, eventual putina cacao sau scortisoara dupa gust si alte cateva capsuni taiate in bucati mai mici pentru decor, un congelator pregatit sa gazduiasca amestecul pentru urmatoarele ore si cam atat. Supriza a venit cand am facut o mica socoteala nutritionala, reiesind urmatoarele valori la 100 g: 135 calorii, 1,8 g proteine, 8 g lipide si 15 g carbohidrati in varianta cu frisca, valori mai bune decat in cazul unui tort de inghetata de de fructe din magazin

     Ca sa nu mai vorbim ca am obtinut 700 g inghetata fata de doar 500 din comert, la un pret mai bun, si cu 70% fructe fata de doar 15% in produsul cumparat, compensand in schimb cu arome artificale, indulcitori, zahar din plin si alte cateva chestiute chimice de toata frumusetea, ca de exemplu, citez pe de cutie “amidon modificat din cartof”, am incheiat citatul.

     Verdict: in orice anotimp, indiferent de fructele de sezon, inghetata de casa e net superioara.

P.S. A incercat cineva varianta din ananas?

inghetata de capsuni

May 22

Despre sport si bijuterii

     Cam ciudata asocierea nu? Cel putin la o prima vedere, caci si sportivii sunt oameni, asa ca nu am avea nimic de obiectat vazand un sportiv sau o sportiva purtand inele, bratari, lanturi, sau orice altceva se incadreaza in categoria bijuterii. Desigur, in timpul liber. Problemele apar atunci cand unii, din prea mult zel sau poate inconstienta le poarta non – stop, punand in pericol pe ceilalti din jur, cat si pe sine. Si au fost destule cazuri in decursul istoriei, chiar in competitiile profesioniste, cand au avut loc incidente neplacute, in fotbal, handbal chiar si in sportul de contact, avand drept cauza bijuteriile purtate chiar si pe durata antrenamentului / competitiei.

     Desigur, in timp, legislatia in randul sportivilor profesionisti s-a inasprit, prevazand in ziua de azi sanctiuni grave pentru cei ce nu respecta regulile. Imaginati-va un practicant de lupte libere purtand un pierce in spranceana, practic un mic obiect dur din metal care ii poate provoca rani puternice adversarului. Sau, in timpul unui meci de handbal, o verigheta ce se agata la momentul nepotrivit de echipamentul adversarului, provocandu-ti o accidentare urata.

     Bine, sa zicem ca in randul profesionistilor exista cineva care sa ii traga de maneca atunci cand gresesc, dar cum poti preveni asta si la amatori? Nu prea poti, adica nu ii poti obliga sa respecte anumite reguli, din moment ce sunt amatori, insa avertismentele serioase sunt cam singurele masuri pe care le poti lua pentru evitarea accidentelor neplacute, insa pana la urma e alegerea fiecaruia. Chiar zilele trecute lucram cu un client in sala si am fost placut suprins sa vad ca inainte de antrenamentul cu greutati si-a dat jos bratara, pe care de altfel o luase de la http://www.magicgifts.ro/, afirmand chiar el ca n-are avea rost sa deterioreze bratara, sau sa favorizeze vreun accident stupid in sala de forta.

May 22

UFC 160 Vlog + Countdown

     In acest week-end are loc confruntarea dintre Cain Velasquez si Bigfoot Silva pentru titlul greilor in UFC, dar si un alt meci extrem de important pentru stabilirea urmatorului pretendent la centura, fostul campion Junior Dos Santos si legenda K1, Mark Hunt. Gala va putea fi urmarita ca de obicei, in direct aici, pana atunci insa nu ratati secventele ce prefateaza cele doua confruntari: UFC Countdown.

 

May 21

Ce poti manca pe parcursul unei zile

     Cu siguranta una din cele mai fierbinti intrebari in ce priveste liniile generale ale unei nutritii echilibrate o reprezinta intrebarea urmatoare: ce pot manca pe parcursul unei zile? Cat, cum, in ce ordine, cand , toate aceste mici intrebari comasate intr-o interogatie pe cat de directa si simpla, pe atat de incomoda si greu de rezolvat. Pentru cei ce inca nu au gasit raspunsul acestei curiozitati, imaginea de mai jos vine in ajutor propunand un model de alimentatie echilibrata, cu detalii in privinta fiecarei mese sau gustari de-a lungul zilei.

ce pot manca de-a lungul zilei

May 21

Locuri de munca in Romania

     Se tot vorbeste de criza economica, lipsa joburilor, iar intr-o tara precum a noastra subiectul e cu atat mai fierbinte cu cat nici inainte situatia nu era prea optimista. O fi sau nu asa, cert e ca ar fi mult mai bine pentru toata lumea daca ar fi pastrata o evidenta clara pentru astfel de locuri de munca, de preferat o baza de date accesibila online si reimprospatata in timp real, de fiecare data cand apar sau dispar ofertele inregistrate. Pentru ca nu de putine ori se intampla ca cineva sa vada un anunt pentru un anumit job la 3 zile de la publicare, se grabeste sa aplice, doar ca sa afle ca anuntul nu mai e valabil. O actualizare in timp real ar scuti astfel din efortul si chair impactul psihologic pe care il pot avea 4-5 raspunsuri negative primite in aceeasi zi.

     Ar mai fi ceva de discutat pe tema locuri de munca Romania, iar cel mai bun exemplu e ce-am patit chiar azi. Stabilisem cu un instalator sa vina pentru a-mi monta aerul conditionat maine, insa ma trezesc cu telefon de la el anuntandu-ma ca nu mai poate ajunge din motivul X. Aici ar fi cu adevarat utila o astfel de baza de date, in care sa pot gasi pe cineva care sa ma ajute in situatia prezentata. Eu imi rezolv problema, el are de munca, toata lumea e fericita. Si in plus, cu o astfel de initiativa, am fi in tendinta generala de a rezolva totul online, de la comenzi alimentare, haine cumparate online, facturi achitate electronic, scutind astfel o gramada de timp si drumurile facute de multe ori fara rost. De altfel, de ce sa mergi zilnic pana la un birou pentru a vedea anunturile si noile joburi aparute, cand poti verifica de doua, trei ori pe zi, sau chiar mai des, direct pe internet.