May 12

Alege un mai bun control al resurselor umane

     Cei ce au facut o facultate economica tin minte ca, la un moment dat, in cadrul cursurilor de micro si macroeconomie, am invatat despre cererea si oferta de produse, factorii de influenta asupra pretului si resurse. Tot atunci am invatat ca resursa umana este printre cele mai importante, fiind totodata una epuizabila. Stiam asta din punct de vedere natural, insa aici conta aspectul economic.

     Nu e o notiune recent descoperita, din contra, astfel ca importanta oamenilor in circuitul economic s-a tradus prin infiintarea unor echipe care sa se ocupe de ei si problemele aferente, echipe care, fara sa aiba legatura una cu cealalta, fac parte din departamentul generic al resurselor umane.

     HR, abreviere a denumirii engleze “human resources” ce a intrat sub aceasta forma repede in cultura organizationala, a devenit unul din departamentele de baza ale mediului economic, de sine statator in cadrul marilor companii si institutii, sau externalizat in cadrul agentilor economici de talie mica si chiar medie.

     In ce consta activitatea celor de la HR? In primul rand ei se ocupa de angajari, fiind primii responsabili cu trierea CV-urilor si testarea initiala a candidatilor. Dincolo de asta, au in vedere planificarea concediilor astfel incat bunul mers al organizatiei sa nu fie intrerupt si alte probleme de management si organizare a resurselor umane din firma, angajatii.

     De multe ori cei de la HR interactioneaza cu departamentul contabil sau financiar – contabil, cum e si normal, in probleme ce tin de finantele angajatilor. Astfel ca nu de putine ori intra in contact cu probleme de contabilitate si soft-urile de lucru aferente.       Ce face un soft ca acesta si cum ii ajuta atat pe cei de la HR cat si pe cei de la contabilitate? Ii ajuta sa tina evidenta eficient asupra aspectelor salariale (bonusuri, deduceri, concedii platite) pentru fiecare angajat in parte, din prima zi de munca pana la incheierea contractului. Mai mult, odata cu eventualele promovari, modificarile vor fi usor de operat in soft astfel incat aspectul financiar sa nu devina o problema.     De altfel orice astfel de update-uri, cum e cel al majorarii salariului minim, sau modificarile cotelor contributiilor la bugetul de stat trebuie avute in vedere atat de departamentul contabil pentru corectitudinea financiara, cat si de cei de la HR pentru a-i pune la curent pe angajati.      Insa mai multe informatii despre avantajele unui control mai bun al resurselor umane gasiti pe site-ul HRP, o solutie 100% romaneasca pentru externalizarea unui astfel de serviciu.

May 12

Siguranta prichindeilor intr-un scaun auto

     Cam cu doua luni in urma soferii care totodata sunt si parinti au avut surpriza de a vedea noile modificari ale Codului Rutier, modificari ce au devenit obligatorii incepand cu 14 februarie 2015. Schimbarile n-au vizat reguli de circulatie noi sau modificarea celor deja existente, ci mai degraba o aliniere la legislatia auto europeana si in ce priveste transportul in siguranta al celor mici.

     Mai exact, noile norme le amintesc parintilor – soferi ca este obligatoriu ca transportul princhindeilor de cel mult 1,35 metri inaltime trebuie facut doar cu ajutorul unui dispozitiv de fixare in scaun conceput pentru copii. Daca cel mic depaseste aceasta inaltime regula ramane aceeasi, putand fi purtata si centura de siguranta, reglata insa pentru a evita fata sau zona gatului. Altfel spus, scaunele auto pentru bebelusi si copii au devenit obligatorii, iar amenda pentru incalcarea acestei norme a Codului Rutier este echivalentului pretului unui astfel de scaun auto. Cu siguranta e o regula binevenita, grija oricarui parinte fiind aceea de a-si avea copilul in siguranta in permanenta.

Sursa: www.marisuca.ro

     Daca esti in cautarea unui astfel de scaun auto pentru cei mici, e important sa fii atent la cateva elemente pentru a face alegerea corecta. Pe langa inaltime, trebuie sa ai grija la varsta si greutatea copilului, astfel incat scaunul auto ales sa ofere protectie maxima. Astfel, pentru bebelusii de pana la 15 luni li se potrivesc scaunele din grupa 0 – 13 kg, iar odata cu trecerea in categoria de varsta 1 – 4 ani, scaunele auto potrivite pentru ei vor fi cele din grupa 9 – 18 kg. Cand cei mici trec de pragul celor 4 ani, vor avea nevoie de scaune auto din grupele 9 – 36 kg sau 15 – 36 kg. Toate aceste scaune sunt dotate cu sisteme de siguranta verificate, iar pozitionarea si prinderea centurilor il vor feri pe cel mic de eventuale lovituri sau smucituri chiar si in cazul unei franari bruste. In plus, pozitia in scaun este cat se poate de confortabila si pentru un somn linistitor daca prichindelul va simti nevoia sa se odihneasca de-a lungul drumului. Il veti sti astfel pe cel mic in afara oricarui pericol oricand si oriunde, intr-o excursie familiala prin tara, in drum spre piata pentru a face cumparaturile zilnice sau pe drumul spre gradinita.

May 12

De ce sa porti mocasini

     Cine a spus ca barbatilor nu le e cald vara? Eu cu siguranta nu suport prea mult timp caldura, asa ca trebuie sa ma imbrac corespunzator. Diferenta dintre noi si femei este ca ele pot fi imbracate office si intr-o rochie, insa noi trebuie sa avem camasa inchisa la gat, cravat si pantaloni lungi, ba chiar si sacou. Iar asta zi de zi, fara sa ne mai plangem. Ah, era sa uit si de pantofii din piele care la 30 si de grade reactioneaza ,,numai bine” cu toate spray-urile de picioare pentru racorire.

     Asa ca nu e tocmai usor sa fii barbat, asa cum spun unele femei, mai ales din punct de vedere al tinutei. Cand mai aud unele femei ca le este cald, fiind imbracate cu o rochie lejera si pantofi foarte subtiri, imi vine sa le propun sa se imbrace macar  o ora in costum la fel ca al meu si sa mearga pana acasa. Noroc cu aerul conditionat, insa nici acela nu e bun prea mult timp.

   Ce pot face barbatii in acest caz? Daca la locul de munca nu se pot imbraca altfel, macar in timpul liber sa se simta comozi. Pantaloni sau blugi subtiri, lungi sau scurti, tricouri sau camasi subtiri si din materiale care sa lase pielea sa respire si bineinteles, o incaltaminte adecvata. Eu vara suport cel mai bine tenisii, pentru ca sunt subtiri si confortabili sau mai nou, mocasinii pentru vara. Acestia sunt fie din material textil, fie din canvas si sunt numai buni pentru mers pe jos cand temperaturile sunt extrem de ridicate. Piciorul nu se mai incinge deloc si nu se umfla din cauza caldurii, asa sunt foarte buni chiar si daca afara sunt 40 de grade spre exemplu.

     Poate or sa vi se para scumpi, insa mocasinii acestia pot tine lejer cateva veri. De ce? Pentru ca sunt rezistenti si nu isi pierd nici forma, cum se intampla cu unii tenisi. Iar daca folositi spray-uri pentru picioare sau pentru incaltaminte, nu va trebui sa ii spalati prea curand, pentru ca sunt genul de pantofi care lasa pielea sa respire si astfel transpiratia nu va ajunge in tesatura.

      Preferatii mei din aceasta vara sunt cei de mai jos, pentru ca merg foarte bine cu mai multe tipuri de imbracaminte si pentru ca mi se pare o culoare potrivita pentru vara. Cand este cald afara, nu prea suport negrul, asa ca aceste culori deschise sunt perfecte. Ii gasiti aici, ca si multe alte perechi.

Sursa: www.otter.ro

     De asemenea, daca vreti incaltaminte potrivita, nu numai pentru vara, puteti sa comandati produse de la Otter.ro, pentru ca sunt calitative si au un pret avantajos.

May 11

Piata online a locurilor de munca

     Surprinzator sau nu, globalizarea a ajutat la aparitia platformelor online de joburi. Cum? Fenomenul de globalizare a insemnat in primul rand mobilitate, initierea si intarirea relatiilor sociale, politice si economice la nivelul intregii lumi. De ceva timp o parte din cele mai renumite universitati din Statele Unite si-au deschis ramuri in diverse alte state ale lumii – marketing sau interes academic si educational, este o consecinta si un rezultat al globalizarii.

     Mobilitatea si-a facut simtita prezenta si in randul fortei de munca, a carei migratie este in sine o tema de studiu impresionanta. Insa aceasta migratie nu se desfasoara doar la nivel de state, ci si in interiorul aceluiasi stat. Daca la nivel international este posibil, oamenii parcurgand distante mari de dragul carierei profesionale, de ce nu s-ar putea si inauntrul granitelor unei tari? Desigur, dimensiunea acestui fenomen este dat si de marimea fizica a tarii, dar si de nivelul economic, insa in mare, acest lucru este posibil si in faze incipiente.

     Cum are loc acest fenomen? Rare sunt cazurile in care poti pleca definitiv intr-un alt oras fara a avea un job asigurat sau macar posibilitatea unui post temporar sau a catorva interviuri preliminare deja stabilite. E indicat sa consulti inainte oferta de locuri de munca din acea parte a tarii in care iti doresti sa ajungi si tocmai globalizarea a facut asta mai usor.

     Informatia a ajuns la un nivel in care este ceruta si trebuie sa fie disponibila in orice moment al zilei, indiferent de locatie. Trebuie sa fim la curent cu ultimele stiri acasa sau la locul de munca, iar cei ce lucreaza in domeniul financiar sau bursier sunt un exemplu cat se poate de elocvent. Astfel ca mediul online s-a dezvoltat incredibil, devenind noua enciclopedie a oamenilor de pretutindeni – din nou, globalizare.

     O platforma online de joburi face intocmai acest lucru – ofera informatii oricui este interesat, indiferent la ce ora din zi si din noapte, indiferent ca esti din partea de vest a Romaniei, din est si asa mai departe, sau chiar din Capitala.

     Este incredibil de usor sa fii din Galati si sa cauti online locuri de munca din orasul tau aici, dar la fel de simplu este sa fii la curent cu piata locurilor din Craiova accesand acelasi site. Selectia o poti face in functie de domeniu, programul de munca si nivelul de experienta cerut, astfel incat sa nu pierzi timp rasfoind pagini online cu joburi ce nu te intereseaza si nu ti se potrivesc.

     Este deci, o platforma online de joburi, un produs al globalizarii?

May 10

Cele mai bune informatii online

     Inca de anul trecut traficul de internet venea majoritar de pe dispozitive mobile, smartphone-urile si tabletele atingand pragul de 60%, evidentiind schimbarea de comportament in randul consumatorilor. Adaugand si statisticile recente conform carora sistemul de operare Android produce 50% din traficul de date mobil si ne dam seama ca batalia a devenit una mobila. Dar nu e important ce sistem de operare trezeste la viata dispozitivul pe care il ai.

     Importanta este tendinta de mobilitate dar in acelasi timp de petrecere unui timp mai mare in mediul online. Setea si dorinta de informatii poate fi usor inteleasa si pusa inclusiv pe seama globalizarii. Odata cu extinderea fenomenului de globalizare, nu doar la nivel economic si politic, ci si social, ne-am obsinuit sa ne intereseze mai mult ceea ce se intampla si in alte parti, mai apropiate sau mai indepartate, ale lumii. Am inceput a cunoaste alte culturi si civilizatii, lasandu-ne influentati sau exercitand influente.

     O evolutie cat de mica s-a vazut cel putin la nivel social, punandu-se si mai mult accent pe informatie, luand astfel nastere un lant evolutiv. Am inceput a ne obisnui cu ideea de a avea informatii oricand, oriunde, despre orice. De la restaurante si pub-uri aflate in zona ta, pana la concerte, festivaluri sau expozitii organizate intr-o anumita saptamana, toate aceste informatii sunt acum usor de accesat.

      In urma cu ceva ani daca te aflai in situatia de a vrea sa mergi la teatru fie te interesai din timp de piesele stagiunii si eventual faceai rezervari, fie te trezeai in ultimul moment in situatia neplacuta de a nu sti programul pieselor sau locurile disponibile. Azi insa e mult mai usor, programul fiind afisat online de fiecare teatru in parte sau printr-un agregator pentru a putea face o eventuala comparatie. Biletele pot fi si ele rezervate si platite online, ramanand doar sa te bucuri de spectacol.

     Utilitatea informatiilor online este din nou evidentiata cand ai nevoie de programul si adresa unei anume farmacii sau oricarei astfel de unitati din zona ta. Poti intra aici pentru o lista a farmaciilor din Bucuresti daca esti in Capitala si nu stii care unitate medicala e mai aproape de locatia ta.

     La fel stau lucrurile daca esti in graba si ai neaparat nevoie de un taxi. Intri aici si gasesti firmele de taxi ce activeaza in Bucuresti, pana la a lansa o comanda fiind doar un pas. E clar deci ca traim intr-un mediu in care avem nevoie de informatie la orice ora din zi si din noapte, oriunde ne-am afla, iar online-ul poate sa suplineasca aceasta cerere diversa si continua.

May 10

Ce ulei auto folosesti?

     Multi sunt cei ce au masini, insa nu toti au grija de autoturismele lor asa cum ar trebui. Masina ramane o investitie serioasa atat din punct de vedere financiar cat si al riscurilor la care sunt expusi toti participantii la trafic atunci cand masina nu este folosita responsabil. Iar responsabil inseamna nu doar sa conduci respectand normele rutiere in vigoare, ci si sa-ti mentii autoturismul intr-o stare tehnica si mecanica perfecta pentru a evita posibile situatii cu deznodamant tragic. Pana la aceste situatii insa, o masina neingrijita in plan tehnic si mecanic poate pur si simplu sa nu mai fie in stare de functionare.

     Cum evitam astfel de situatii? Cum spuneam, trebuie sa avem grija de autoturismul personal, nu doar ca design interior si exterior, ci mai ales de sistemele sale mecanice. Este nevoie desigur de revizii facute la timp si controale tehnice inaintea unor drumuri mai lungi, dar in acelasi timp trebuie sa constientizam ca un stil de condus agresiv va face destul de mult rau unei masini normale, ce nu se vrea a fi una sport. Asadar vizitele la timp la atelier si un condus normal sunt primele pe lista.

     Insa asta nu e tot. Reviziile tehnice presupun schimbarea consumabilelor, iar inlocuitorii trebuie, fara indoiala, sa fie produse de calitate. De la lichidul de parbriz la cel de racire, trecand prin aditivii curativi si cei preventivi, placutele si discurile de frana sau filtrele de aer, ulei si combustibil, fiecare isi are rolul sau bine definit, astfel ca un folosirea unui produs de o calitate indoielnica poate da peste cap intregul angrenaj.

     Iar unul din cele mai importante elemente este uleiul de motor, al carui rol este prelungirea duratei de viata a motorului, reducand frecarea asupra partilor in miscare – pistoane, segmenti, biela etc. Daca uleiul de motor nu si-ar face treaba, piesele s-ar eroda reciproc dupa un timp prin contactul fizic efectiv, frecarea degajand in acelasi timp caldura ce ar contribui si ea la distrugerea sistemului.

     In mare, intre tipurile de uleiuri de motor nu exista diferente semnificative, insa ideal este sa folosesti uleiul recomandat de producatorul autoturismului tau, insa unele uleiuri vin in mai multe variante, in functie de gradul de vascozitate, asa cum e si Mobil Super. Insa nu e si singurul ulei al celor de la Mobil, oferta lor incluzand si gamele Mobil 1 si Mobil Delvac 1, dar si Mobil 1 Motorsport, un punct de referinta in domeniul automobilismului sportiv, produse despre care puteti citi mai multe aici.

May 09

Avantajele sistemelor de supraveghere video

      Siguranta si securitatea, atat a noastra cat si a celor dragi, sunt notiuni cu care trebuie sa ne obisnuim cat de devreme posibil si de care trebuie sa fim constienti in permanenta.

     Siguranta este un lucru care ne preocupa in permanenta. Desi nu ne-am aflat in ultimele decenii cu conflicte militare pe teritoriul tarii noastre, siguranta poate fi pusa in pericol si de infractiunile de altfel prevazute in lege. Realitatea in care traim ne avertizeaza nu doar pe noi, ci pe toti oamenii de oriunde ca jafurile, talhariile si alte actiuni violente mai grave au o anumita probabilitate de a se intampla, prin urmare trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ne proteja, indiferent ca suntem intr-un mediu neutru, pe strada, sau in propria locuinta.

     Cum putem sa ne protejam locuintele in aceste conditii? Pe langa masurile minime de siguranta, cum ar fi incuierea portii (pentru cei ce stau la curte) si incuierea usilor de la intrare in casa sau apartament, cumpararea unor usi securizate, mai putem instala si sisteme de securitate, compuse din camere de supraveghere video si alarme.

     Colectand datele de-a lungul timpului, cercetarii au putut determina o scadere a ratei infractionalitatii cu pana la 80% prin simpla prezenta a unui sistem de supraveghere video. In ziua de azi astfel de sisteme de supraveghere sunt disponibile oricui, insa la aparitia lor in anii 90 erau destinate institutiilor publice, marilor companii si institutiilor financiare. Evolutia tehnologica si eficienta supravegherii video au reusit popularizarea acestor solutii de securitate pana in randul celor mai mici agenti economici, unitati de invatamant si mai ales persoane fizice constiente de notiunea de securitate.

     N-ar trebui sa ne mire eficienta acestor sisteme de supraveghere cand ne gandim ca Londra, unul din cele mai mari metropole ale lumii, are un sistem CCTV (closed-circuit television) foarte vast si bine pus la punct, o serie de informatii ajunse in presa indicand o camera la fiecare 11 oameni din capitala britanica. Astfel de camere de supraveghere pentru exterior puteti gasi aici.

Sursa: www.pro-sec.ro

     Sunt diferite camerele video de exterior fata de cele de interior? Vazand aici camerele de interior realizam ca designul e doar putin schimbat, insa ca mod de functionare sunt identice. Constructia mai robusta a celor de exterior reprezinta insa o diferenta, camerele video exterioare fiind atent concepute pentru a face fata condiitilor meteo variate din timpul functionarii si mai ales intemperiilor, pentru a putea opera fara probleme tot timpul anului, indiferent de anotimp sau vremea de afara.

May 09

UFC Fight Night 65: Miocic vs Hunt

UFC Fight Pass Prelims (03:00 http://www.gofeed2all.eu/watch/344372/1/watch-ufc-fight-night-65:-prelims-.html

145 lbs.: Hatsu Hioki vs. Daniel Hooker
170 lbs.: Kyle Noke vs. Jonavin Webb
185 lbs.: Sam Alvey vs. Daniel Kelly
115 lbs.: Lisa Ellis vs. Bec Rawlings
185 lbs.: Dylan Andrews vs. Brad Scott
115 lbs.: Alex Chambers vs. Kailin Curran
170 lbs.: Vik Grujic vs. Brendan O’Reilly
125 lbs.: Ben Nguyen vs. Alptekin Ozkilic

UFC Fight Pass Main Card (06:00 http://www.gofeed2all.eu/watch/344368/1/watch-ufc-fight-night-65:-miocic-vs-hunt.html)

185 lbs.: Brad Tavares vs. Robert Whittaker
205 lbs.: Sean O’Connell vs. Anthony Perosh
155 lbs.: Jake Matthews vs. James Vick

265 lbs.: Stipe Miocic vs. Mark Hunt

Sursa: en.wikipedia.org

May 09

Cum sa-ti alegi corpurile de iluminat pentru locuinta

     Unul din trend-urile / preocuparile ultimilor ani in domeniul arhitecturii si designului interior sau exterior a fost si inca este iluminatul locuintelor. In timp ce din punct de vedere architectural nu era prima incursiune a modelelor cu deschideri largi si dispunere interioara de tip open space, din punct de vedere al designului lucrurile erau la inceput.

     Iluminatul unei locuinte, atat la exterior cat mai ales la interior a devenit un aspect important atat din punct de vedere al eficientei, cat si din punct de vedere estetic, dar si din prisma functionalitatii. Solutiile de iluminat au devenit tot mai prietenoase cu mediul si eficiente, in timp ce designerii au cautat sa acorde o mai mare atentie corpurilor de iluminat, integrandu-le subtil dar in acelasi timp evidentiindu-le importanta in cadrul unei locuinte.

     Tipul, forma si pozitionarea corpurilor de iluminat sunt acum elemente pe care se pune accent in alegerea acestor accesorii. Se tine totodata cont de stilul ales pentru decorarea locuintei, fie ca e vorba de unul traditional, modern sau contemporan, alegandu-se solutii de iluminat al caror design, la randul lui, se incadreaza in stilul respectiv.

     Dincolo de eficienta sau aspect estetic, ramane insa componenta functionala a iluminatului artificial si corpurilor de iluminat. Functionalitatea poate fi interpretata ca fiind scopul iluminarii acelei locuinte, in ansamblu, sau a fiecarei zone in parte. Se vorbeste mult despre importanta cromaticii alese pentru fiecare tip de camera in parte, insa si iluminatul trebuie tratat la fel, iar pe site-ul Philips Romania am aflat cateva astfel de sugestii pe tema iluminatului artificial.

     Incepand cu camera de studiu sau biroul, aflam ca este indicata o lumina calda, alba, delicata cu ochii mai ales cand timpul petrecut in aceasta zona este unul indelungat. Inca un sfat ar fi sa asezam lampa in partea opusa mainii cu care lucram pentru a reduce efectul umbrelor atunci cand citim sau scriem.

     Trecand la dormitor si camera de zi, formele de iluminat trebuie sa corespunda cerintelor de iluminat general, de lucru sau ambiental, fiind in acelasi timp relaxant, delicat si cald.

Sursa: www.philips.ro

     In acelasti timp, pentru camera copiilor este indicata o lumina delicata, cei mici reactionand mai bine in cazul acestei intensitati mai reduse. Unele din cele mai bune accesorii pentru iluminatul ambiental sunt lampile de masa tip lumanare, pe care le puteti vedea aici.

     Una din cele mai iluminate zone ale locuintei, bucataria, este o zona in care umbrele nu isi au locul, avand asadar nevoie de un iluminat general intens, zonele de lucru putand fi astfel rezolvate cu ajutorul surselor de iluminat amplasate in partea de jos a corpurilor suspendate, iar cele din partea superioara vor lumina peretii si tavanul. Intreaga colectie de corpuri de iluminat a celor de la Philips poate fi vazuta aici, alaturi de alte sfaturi si sugestii pentru iluminatul locuintei.

May 08

De ce sa iti cumperi un ceas

     Cauti un ceas? Poate ai nevoie de unul pentru ca ai o problema cu timpul sau o predilectie catre exactitate. E mult mai comod si implicit mai putin iritant sa verifici asa cat e ora decat sa stai toata ziua cu smartphone-ul in mana. Nici sa il scoti mereu din buzunar doar pentru atata lucru nu e tocmai placut.

     Sau poate vrei un ceas pentru ca e printre cele mai bune, utile si elegante accesorii pe care le poti avea, indiferent de sex sau varsta. Tocmai de aceea ceasul e genul de cadou perfect care poate multumi pe oricine, asa ca poti fi in cautarea unui ceas pentru a-l face cadou unei persoane dragi. Nu multi stiu, de exemplu, ca in secolele XVII – XVIII ceasurile erau privite ca simbol social, ceasurile acelea vechi, cu lant, asezate cu grija in buzunarele hainelor, fiind la acea vreme un indiciu al rafinamentului si pozitiei in societate a posesorului.

     Si cum istoria se repeta intotdeauna, si in zilele noastre e aproape la fel. Acest accesoriu denota rafinament, eleganta si bun gust, fiind apreciat atat in situatii formale si cat mai putin formale. O alegere potrivita a unui ceas in contextul unei intalniri de afaceri sau in cadrul unui interviu de angajare poate puncta definitiv la impresia generala, influentand pozitiv intreaga situatie. Ceasurile adecvate unor astfel de conjuncturi sunt cele elegante si casual – elegante, cureaua din piele fiind un element obligatoriu, alaturi de o cromatica subtila.

     Pentru utilizarea de zi cu zi si in situatii mai putin formale, modelele casual sau casual – sport sunt cat se poate de potrivite, usor de asortat multor tinute dar pastrand in acelasi timp nota de rafinament si bunul gust.

     Insa nu putini sunt cei ce prefera ceasurile cu tenta sport si nu putine sunt situatiile in care aceste ceasuri se preteaza, iar printre cele mai bune astfel de ceasuri sunt cele Casio, modele pe care le puteti admira aici. Cine nu a auzit de seria G-Shock de la Casio? Un astfel de ceas e ideal pentru activitatile fizice, chiar si cele mai intense si solicitante, fiind rezistent nu doar la socuri ci si la campuri magnetice.

Sursa: cautceas.ro

     Indiferent insa ce fel de ceas cautati, puteti gasi modelul potrivit aici. Vedem asadar ca ceasurile se potrivesc in orice situatii ne-am afla, dovedindu-si atat rolul estetic cat si utilitatea inca de la aparitia si raspandirea lor, pana in ziua de azi, fara a-si pierde farmecul in ciuda trecerii timpului si evolutiei societatii umane.