“A fi sau a nu fi…Aceasta-i intrebarea.”. Adevarat zic voua, aceasta-i intrebarea ce macina deopotriva dramaturgi si actori din intinsa lume. Intr-o lume profana, sacralitatea tetrului ca forma de cultura este pusa sub semnul intrebarii, adanc ranita de raspandirea accelerata a non-valorilor atat morale cat si culturale.

     Plamadita in sanul civilizatiei elene, arta dramarturgiei a tins inca de la inceput catre perfectiune. Puse in scena pe o simpla suprafata pe care actorii se putea desfasura in voie, piesele de teatru nu admiteau decat acele locatii a caror acustica era fara de cusur, oferind, totodata si prin dispunerea in cerc a locurilor, sanse egale tuturor. Dincolo de aspectul artistic, dramaturgia, teatrul, a jucat un rol important in educarea, cultivarea si controlul celor ce priveau. Asemeni unei baghete magice, teatrul a reusit in vremurile de demult sa fie atat alinare pentru cei asupriti, cat si flacara a schimbarii, dovada stand chiar in numele primit de arta teatrala – dramaturgie.

     Poate nu stiati, dar teatrul, in forma sa initiala, accepta doar trei creatii: comedia, satira si drama. De ce din acestea trei, tocmai cea din urma a ajuns sa dea numele aceste sublime arte? Grecii au cultivat ideea de superiorate a dramei in fata comediei, apreciind mereu momentele tragice. Excluzand firea pesimista a unui intreg popor, elenii credeau ca tarie ca tragedia te inalta, ajungand intr-o stare de superiotate morala, intelectuala si spirituala – catharsis – pe care comedia, rasul in general, o indepartau din firea umana.

Sursa foto: www.nadinemuller.org.uk

     Teorie a carei influenta s-a extins pana mai aproape de zilele noastre, cand psihiatrul Elisabeth Kubler-Ross, pioniera a studiilor in domeniul experientelor in preajma mortii, declara ca “cei mai frumosi oameni sunt cei ce au cunoscut infrangerea, suferinta, chinul, pierderea si si-au gasit iesirea din adancuri.”  Sa fie oare puterea dramei asa ferma incat sa sculpteze in insusi caracterul si constiinta umana?

     Spun ferm DA. Impactul psihologic si social al teatrului este de necontestat, fiind in multe momente ale istoriei umane atat alinare, cat si centru al schimbarii, al revoltelor, o forta a umanitatii in sine. Am simtit cu totii ce putere nemarginita are teatrul urmarind strigatul pe care Maia Morgenstern l-a aruncat impotriva asupririi, impotriva lacomiei celor ce sunt la carma intregii civilizatii. O mie, doua, zece mii de oameni, ascultand scrierile, ideile unui singur om. Asta e adevarata putere. Putere pe care teatrul a oferit-o mereu celor carora si-au deschis sufletul si mintea, vazand si primind invataturile din spatele pieselor ce se derulau pe scene din fiecare colt al lumii.

     Caci teatrul a reusit asta. A creat o legatura cu fiecare spectator, cu fiecare om in parte ce venea pentru a infrunta dramele zilnice, un paradox, o ironie a sortii. Intr-o incapere plina de zeci, sute, mii de oameni, sau chiar in aer liber, poate fi mai multa intimitate decat in fata unui televizor. Dar, asemeni oricarui lucru nascut din mainile omului, decaderea pandea la orice pas, urmand ca mai devreme sau mai tarziu sa-si infiga coltii si in teatru. Nu in arta de a presta, ci in capacitatea de a transmite. Caci odata cu trecerea timpului pana in al nostru prezent, teatrul s-a schimbat. Actorii si-au imbunatatit prestatia intr-un mod aproape robotizat, dezumanizand creatia omului. Societatea consumerista a indreptat din ce in ce mai mult dramaturgia spre prapastia comercialului, al profitului, rupand franturi dupa franturi din ceea ce odata fusese cea mai puternica arma a omenirii. Teatrul, cel ce era sinonim al catharsis, a decazut, acaparat incetul cu incetul de avantul tehnologic ce a transformat aproape intreaga societate.

     Putine astfel de lacase sacre au mai ramas la noi in tara, printre care Teatrul Evreiesc de Stat, un sanctuar al culturii, care a reusit sa tina piept decadentei. Va invit sa accesati pagina de Facebook Teatrul Evreiesc de Stat sau pagina de facebook Maia Morgenstern ca un prim pas al inaltarii umane, patrunzand intr-o lume de care veti fi fascinati.

     Dar asemeni pasarii Phoenix, teatrul va invia din propria-i cenusa, predicand din nou maselor insetate de cultura, aducand din nou schimbarea si inaltand din nou o societate decazuta care prea mult timp va fi umblat in intuneric.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2014.

Follow