
Author Archives: Andreea
Fotograf profesionist sau fotograf amator?
Poze, poze, poze… Traim intr-o epoca in care putem imortaliza foarte usor orice moment al existentei noastre, nemaifiind ingraditi de lipsa aparaturii sau de ,,filmul” de la aparatul foto. Daca pana acum cativa ani aveam grija ca in poze sa fim perfecti, pentru ca nu stiam cum vor iesi, iar de multe ori o dublura a pozei era imposibila, acum avem posibilitatea de a ne fotografia in orice loc, in orice ipostaza si de a vedea pozele pe loc, asta datorita tehnologiei. Fie ca apelam la camera telefonului mobil sau purtam in permanenta un aparat foto cu noi, ne place sa ne laudam cu diferite momente: prima intalnire, un pranz mai deosebit, o floare pe care am primit-o, ne laudam cu foarte multe lucruri si cum se spune ca o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte, preferam sa postam o poza decat sa explicam ceea ce am trait. Iar in felul acesta suntem siguri si ca mesajul transmis a fost inteles mult mai usor.
Dar ce facem in momentul in care nu putem imortaliza singuri anumite evenimente, extrem de importante, cum ar fi nunta sau botezul? Acele amintiri trebuie sa le pastram toata viata, iar fotografiile vor fi martorii nostri. Bineinteles, in cazul in care nu avem vreo ruda sau prieten de meserie fotograf, trebuie sa incepem sa cautam un ,,fotograf nunta Bucuresti“, daca stam in Bucuresti de exemplu. Ofertele sunt multe si trebuie sa avem mare grija la ceea ce alegem: daca este posibil, obtinerea unor referinte este mai mult decat binevenita, iar daca fotograful are si un site web, este si mai bine, pentru ca ii putem vedea munca si ne putem decide daca este exact ceea ce ne trebuie.
Un alt lucru pe care trebuie sa il stim se refera la pachetele oferite si ceea ce contin ele: poate unele ni se vor parea cam scumpe, unele nu includ tot ceea ce am dori, iar unele poate nu sunt potrivite pentru noi. In acest caz, comunicarea si negocierea reprezinta cea mai usoara cale de a obtine cea mai buna oferta. Trebuie sa stiti ca nu toti fotografii pun pe primul loc profitul, ci mai sunt cativa care isi exercita meseria cu mare drag si fac totul din pasiune. Daca aveti norocul sa intalniti un astfel de fotograf, trebuie sa stiti ca in loc de fotografii, veti primi adevarate comori, pentru ca atunci cand un lucru este facut cu pasiune, este de mii de ori mai bun decat unul facut pentru bani.
Am auzit cateva cazuri de persoane care nu au fost multumite de pozele facute la diferite evenimente, dar asta nu inseamna ca este cazul sa va panicati: sunt cazuri izolate si, dupa cum ziceam, puteti verifica dinainte cate fotografii ale persoanei pe care ati vrea sa o contractati. Este cea mai sigura si simpla cale de a va asigura ca ati ales ceea ce trebuie si ca nu veti avea surprize mai tarziu.
Voi ati apelat vreodata la un fotograf nunta Bucuresti, sau ati lasat aceasta sarcina in maine prietenilor?
Plimbare cu bicicleta
Se pare ca avem parte de o toamna pasnica, placuta si calduroasa, cu cele 20 de grade inregistrate constant saptamanile trecute. Si daca tot tine vremea cu noi, de ce sa nu profitam pentru o plimbare … cu bicicletele. Mai ales ca acum nu trebuie neaparat sa umbli cine stie pe unde pentru a-ti cumpara noua “jucarie”, din moment ce in majoritatea parcurilor se inchiriaza biciclete gratuit. O initiativa cat se poate de buna, care indeamna nu numai la miscare, dar si reducerea poluarii. Citisem in urma cu ceva timp ca in Danemarca numarul de biciclete l-a depasit pe cel al autoturismelor, iar ora de varf in traficul danez e mult mai relaxanta atunci cand toata lumea e pe doua roti nemecanizate. Ce-i drept, danezii au un adevarat cult al bicicletelor, alaturi de olandezi, capitalele celor doua tari fiind cele mai prietenoase orase europene in ce priveste ciclismul. Si sustinerea nu se opreste aici, in Copenhaga urmand sa se dezvolte adevarate autostrazi pentru biciclete, in urma lucrarilor de latire a benzilor speciale destinate celor ce aleg acest mijloc de transport.
Sigur, ca sa poti folosi zi de zi bicicleta trebuie sa iti cumperi una, insa e o investitie nemaipomenita ce-si merita banii pe deplin, fie ca o folosesti zilnic sau doar ocazional ca o forma de relaxare. Modele sunt destule, preturile variaza si ele incat oferta sa fie adresata oricui. Iar daca prin vreo intamplare se strica, reparatiile sunt usor de facut. Le poti face singur sau poti apela la un service biciclete, iar micul tau mijloc de transport va fi ca nou. Si chiar e imbucurator cand vezi in week-end si nu numai oameni de toate varstele, uneori chiar familii intregi alegand bicicleta ca mijloc de relaxare in mijlocul naturii. Incercati si voi, o plimbare cu siguranta nu face rau nimanui, nu-i asa?

Alimente anti-cancer
Probabil afectiunea cu cea mai mare rata de raspandire, cancerul, in diversele sale forme, a ajuns o preocupare nu doar a medicilor, ci si a omului de rand in general. Cu toate acestea, el poate fi prevenit, tratat si tinut sub control cu o simpla organizare a nutritiei personale. Descoperiti in continuare fructe, legume si condimentele, plante ce actioneaza cel mai bine impotriva radicalilor liberi din organism, dand astfel un ajutor important in lupta impotriva cancerului:
-mar, struguri, goji, coacaze, afine, acai, kiwi, capsuni, lamaie, rodie, grepfruit, mure, nuci, portocale
-avocado, legume crucifere, morcovi, ardei iuti, in, usturoi, varza, ciuperci, ceai verde, rosii
Despre credite
Nu stiu cati dintre voi au fost nevoiti sa apeleze la un moment dat la un credit bancar, fie pe o perioada scurta, fie pentru un timp mai indelungat. Dar cei care ati fost nevoiti sa contractati un credit, stiti cate formalitati trebuie indeplinite, sa nu mai spun despre cautarea bancii care ni se potriveste cat mai bine si care ne poate oferi suma de care avem nevoie in cele mai bune conditii de rambursare.
Creditele bancare se impart in diverse categorii si subcategorii, aproape pentru fiecare nevoie fiind creat cate un tip. Creditele de nevoi personale sunt cele mai contractate credite la ora actuala, pentru ca nu trebuie sa justifici modul in care vor fi folositi banii si au cele mai avantajoase conditii. Din ce in ce mai multe persoane apeleaza si la creditele imobiliare, cu sau fara ipoteca, pentru a putea sa-si achizitioneze locuinta mult visata. Este un mod foarte bun de a cumpara un apartament sau o casa, pentru ca timpul de rambursare este extrem de indelungat, iar astfel ratele vor fi potrivite, cateodata ajungand mai mici decat chiria. Si cel mai bun lucru, esti de la inceput proprietar, asta daca alegi creditul fara ipoteca.
Personal, as opta pentru un credit auto, astfel incat sa imi achizitionez o masina, fara sa fie nevoie sa astept cativa ani pentru a strange banii necesari. Decat sa pun deoparte bani, mai bine platesc rata lunar si ma bucur de masina mult mai repede. Totusi, trebuie sa stiti ca difera creditul auto de leasing, in sensul ca la primul sunteti proprietarul masinii din momentul in care ati contractat creditul, pe cand la leasing va trebui sa asteptati sa se termine perioada de plata, asadar, mai avantajos este creditul auto.
Voi ati contractat pana acum un credit auto?
UFC Fight Night Machida vs Munoz weigh-ins live online
UFC-ul revine in Europa cu un eveniment de senzatie, in direct maine noapte din Manchester, Marea Britanie, gala pe care o veti putea urmari in direct aici. Cantarul oficial are loc azi, la ora 18, marcand debutul fostului campion al diviziei 205lbs, Lyoto “The Dragon” Machida, in divizia mijlocie.

UFC Fight Night 30 Vlog 1
The Ultimate Fighter Brazil 3: Chael Sonnen vs Wanderlei Silva
Dana White a anuntat oficial cei doi antrenori ai TUF Brazil sezonul 3, si va fi cu siguranta cel mai tensionat sezon din istorie, in rolurile principale avandu-o pe Chael Sonnen si Wanderlei Silva.

Rezultate video UFC 166 Velasquez vs Dos Santos III
Undercard
- Tim Boetsch def. C.B. Dollaway via split decision (30-26, 27-29, 30-26)
- Hector Lombard def. Nate Marquardt via KO (punches) – Round 1, 1:48 http://www.fightvideomma.com/2013/10/hector-lombard-vs-nate-marquardt-fight.html
- Jessica Eye def. Sarah Kaufman via split decision (29-28, 28-29, 29-28)
- K.J. Noons def. George Sotiropoulos via unanimous decision (29-28, 29-28, 30-27)
- Adlan Amagov def. T.J. Waldburger via KO (punches) – Round 1, 3:45 http://www.trilulilu.ro/video-sport/adlan-amagov-tj-waldburger
- Tony Ferguson def. Mike Rio via submission (D’Arce choke) – Round 1, 1:52 (Submission Of The Night) http://www.trilulilu.ro/video-sport/tony-ferguson-mike-rio
- Andre Fili def. Jeremy Larsen via TKO (punches) – Round 2, 0:53 http://www.trilulilu.ro/video-sport/andre-fili-jeremy-larsen
- Kyoji Horiguchi def. Dustin Pague via TKO (punches) – Round 2, 3:51 http://www.trilulilu.ro/video-sport/kyoji-horiguchi-dustin-pague
Main card
- John Dodson def Darrell Montague via KO (punch) – Round 1, 4:13 (KO Of The Night) http://www.fightvideomma.com/2013/10/john-dodson-vs-darrell-montague-fight.html
- Gabriel Gonzaga def. Shawn Jordan via TKO (punches) – Round 1, 1:33 http://www.fightvideomma.com/2013/10/gabriel-gonzaga-vs-shawn-jordan-fight.html
- Gilbert Melendez def. Diego Sanchez via unanimous decision (29-28, 30-27, 29-28) (Fight Of The Night) http://www.mmahighkick.com/2013/10/gilbert-melendez-vs-diego-sanchez-fight.html
- Daniel Cormier def. Roy Nelson via unanimous decision (30-27, 30-27, 30-27)
- Cain Velasquez def Junior Dos Santos via TKO (strikes) – Round 5, 3:09 – retains heavyweight title http://www.mmahighkick.com/2013/10/cain-velasquez-vs-junior-dos-santos-3.html
UFC 166 Free Fights
Hector Lombard vs Rousimar Palhares http://www.trilulilu.ro/video-sport/hector-lombard-rousimar-palhares
John Dodson vs TJ Dillashaw http://www.trilulilu.ro/video-sport/john-dodson-tj-dillashaw
Gabriel Gonzaga vs Dave Herman http://www.trilulilu.ro/video-sport/gabriel-gonzaga-dave-hermana
Roy Nelson vs Mirko CroCop http://www.trilulilu.ro/video-sport/roy-nelson-mirko-cro-cop
Junior Dos Santos vs Mirko CroCop http://www.trilulilu.ro/video-sport/junior-dos-santos-mirko-crocop
Junior Dos Santos vs Mark Hunt http://www.trilulilu.ro/video-sport/junior-dos-santos-mark-hunt
Junior Dos Santos vs Cain Velasquez 1 http://www.trilulilu.ro/video-sport/cain-velasquez-junior-dos-santos-1
Cain Velasquez vs Antonio Rodrigo Nogueira http://www.trilulilu.ro/video-sport/cain-velasquez-antonio-rodrigo-nogueira
Cain Velasquez vs Brock Lesnar http://www.trilulilu.ro/video-sport/cain-velasquez-brock-lesnar
Follow



