Sep 17

De ce mergi la stomatolog?

Controlalele stomatologice sunt foarte importante pentru a pastra sanatatea danturii si ar trebui facute macar o data pe an, pentru persoanele care nu au probleme si la sase luni sau chiar mai des pentru persoanele care au anumite afectiuni.

Primul control stomatologic ar trebui efectuat cat mai devreme, chiar de la doi ani, pentru a se evita agravarea anumitor probleme, in cazul in care acestea sunt existente. Astfel, copilul nu va prinde frica de medic si va merge la control fara sa fie traumatizat, cum se intampla in cazul celor mai multi adulti (pentru ca de ce sa nu recunoastem, abia de cativa ani se fac anestezii chiar si pentru probleme mici si tot abia de cativa ani, medicii sunt mai receptivi la frica pacientilor si incearca sa o inabuse chiar de la primele momente).

Cele mai comune afectiuni pentru care pacientii merg la stomatolog sunt cariile. Acestea apar din diferite motive si este indicat sa fie tratate in faza incipienta. Astfel, maseaua nu va fi afectata prea rau, nici pretul pentru tratament nu va fi mare si nici pacientul nu va avea o experienta dureroasa (stim cu totii cat de tare dor maselele).

In functie de gravitatea cariei si de modul in care a fost afectata maseaua, se vor lua masurile necesare pentru tratarea ei. Daca se asteapta prea mult timp, este posibil sa fie afectata pulpa dentara si sa se ajunga chiar si la inflamarea nervului si intr-un final la abces. In astfel de cazuri, daca maseaua este prea afectata, sa recomanda extractia ei, pentru a evita si alte neplaceri cauzate de infectie.

Daca maseaua a fost afectata prea mult si este nevoie sa se indeparteze o buna parte din ea si daca de asemenea, s-au efectuat si tratamente pe canal, se va incerca reconstruirea maselei prin obturatie (plomba). Faptul ca tehnologia avanseaza, a permis medicilor sa reconstruiasca maselele ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic si nici macar de aproape nu se vede ca este o plomba si nu o masea.

Insa, in cazurile in care maseaua este grav afectata, dar totusi se hotaraste pastrarea ei, se poate folosi o coroana dentara, care va imbraca maseaua sau dintele. Aceasta este din ceramica sau zirconiu si va permite pastrarea dintelui sau maselei, inlaturand si neplacerile cauzate de curatarea profunda a maselei (cum ar fi sensibilitatea).

Asadar, daca aveti o carie, mai bine mergeti la medic de la primele simptome, pentru a nu avea neplaceri mai mari.

Sep 15

Vrei mobila de calitate?

Pentru ca in ziua de astazi tehnologia ne permite sa fabricam aproape tot ce ne dorim intr-un timp scurt si pentru ca gasim la aproape orice ora un magazin deschis, din care putem cumpara ce avem nevoie, nu mai dam atata importanta lucrurilor durabile. De exemplu, am vrea ca mobila sa reziste cat mai multi ani (de preferat in jur de 10, daca nu chiar si mai mult) insa nu ne mai gandim ca ne-ar placea sa reziste toata viata, la fel cum rezista mobila din casele bunicilor nostri, care era fabricata din lemn masiv. Spre exemplu, eu cautam zilele acestea un coltar si nu mica mi-a fost mirarea cand a trebuit sa caut o buna perioada de timp pana am gasit coltare extensibile ieftine si de calitate.

In ziua de astazi, calitatea este asociata cu durabilitatea, dar avand in vedere ca multi oameni isi vor schimba mobila dupa un anumit numar de ani, se pune accent pe calitate intr-un mod diferit. Bineinteles, nimanui nu i-ar placea sa i se strice mobila la doar cateva luni sau saptamani de la achizitie. Se pune accent pe materialele usoare, care sa se integreze perfect in orice tip de casa si sa se potriveasca la aproape orice design.

Asa cum spuneam, am cautat coltare extensibile moderne, pentru ca voiam ceva calitativ, dar cu un pret accesibil, avand in vedere ca nu as fi folosit extensia coltarului prea mult, ci mai mult il voiam pentru momentele in care voi avea musafiri si poate vor vrea sa ramana peste noapte.

Din fericire, am gasit coltare extensibile cu un design modern, calitative si la preturi foarte bune, in magazinul Kalenda. Daca veti cauta pe internet ,,preturi coltare extensibile” o sa vedeti ca preturile din acest magazin sunt foarte bune, mult mai bune decat in majoritatea magazinelor.

Sursa foto: kalenda.ro

Am optat pentru un coltar Axel, cu structura de lemn masiv si pal, extensibil si cu lada. Pretul acestui coltar este variabil in functie de materialele pe care le alegeti si bineinteles, va puteti alege si culoarea preferata.

Asadar, daca vreti coltare extensibile ieftine si nu numai, va recomand acest magazin online.

Sep 13

Echipamente pentru autoaparare

In ultima perioada, tot mai multe persoane au optat pentru a invata elemente de autoaparare, din diferite motive. Cel mai des invocate motive sunt: faptul ca merg noaptea pe strada, faptul ca locuiesc in cartiere nu tocmai prietenoase, faptul ca recent s-a intamplat ceva in zona in care locuiesc si multe altele. In privinta celor care apeleaza la cursuri de autoaparare, ati crede ca marea majoritate sunt femei, pentru ca sunt cele mai usoare tinte, insa nu este asa. In masura egala, femei si barbati apeleaza la cursuri care sa ii invete cum sa iasa din situatii limita. Insa, daca nu aveti timpul sau posibilitatea financiara sa urmati cursuri de autoaparare, trebuie sa stiti ca exista anumite echipamente care va pot ajuta, cum este un baston telescopic. Iar in continuare o sa va prezint cateva avantaje pentru a alege Bastonul Telescopic pentru Autoaparare oferit de Comenzi.

Bastonul telescopic este o arma de autoaparare, care va poate ajuta sa scapati din situatii critice, in special daca atacatorul are o arma alba. Este destul de periculos, asa ca trebuie sa aveti grija cum il folositi: este chiar indicat sa ascultati sfaturile specialistilor, pentru ca doriti doar sa va aparati si sa aveti posibilitatea de a fugi de agresor, nu vreti sa se ajunga la lucruri mai complicate, fara motiv.

Un astfel de baston poate dezarma atacatorul sau il poate imobiliza pentru cateva secunde, lasandu-va suficient timp sa fugiti si sa cereti ajutor sau sa va adapostiti. Bastonul se poate purta la curea sau la un alt accesoriu, pentru a fi la indemana in permanenta.

Dar, asa cum spuneam mai sus, este bine sa il folositi doar dupa ce aveti minime cunostinte, pentru a nu transforma situatia in una si mai neplacuta. Bineinteles ca mai sunt si alte echipamente de autoaparare, insa totul depinde doar de preferintele voastre si de modul in care o sa gestionati situatia.

Ideal ar fi sa faceti si un curs de autoaparare, pentru a sti exact cum sa iesiti dintr-o situatie limita, fara prea multe neplaceri si fara sa suferiti alte consecinte. Voi ati urmat un curs de autoaparare?

Sep 03

Webadviser – lasa-te ajutat prin consiliere online

     In ziua de azi accentul se pune pe multifunctionalitate cam in orice domeniu si aspect al vietii sociale sau profesionale. E simplu, cu cat poti mai multe lucruri cat mai bine, cu atat mai bine, vei atrage destula atentie pozitiva asupra ta. Dar nu doar atat, ne-am gandit vreodata de ce suntem atrasi de centrele comerciale? Eu zic ca varietatea e “de vina” pentru asta, permintandu-ne sa ne satisfacem cat mai multe din necesitatile curente intr-un singur mare loc, unde putem cumpara si de mancare, dar si chestii de menaj si alte lucruri necesare locuintei, iar la iesire putem da o raita si prin magazinele de retail pentru ceva noutati in garderoba. Observam multifunctionalitatea si in ce priveste serviciile, operatorii telecom incercand si reusind intrarea si pe piata serviciilor de internet fix si TV. Chiar si facturile le putem achita de regula pe toate intr-un singur, fie la vreunul din dispozitivele de tip Pay Point amplasate prin oras, fie direct la bancomatele bancilor sau online prin serviciile individuale de banking.

     Ce-ati zice insa de sedinte de consiliere online pe mai multe subiecte? Da, este posibil, prin intermediul Webadviser, primul site din tara noastra a carui propria platforma integrata aduce clientilor consiliere online prin conferinta video. Evident, prin insasi ideea din spatele acestui proiect, poti accesa site-ul si implicit serviciile oferite indiferent in ce oras sau tara te afli. Dincolo insa de latura tehnica a proiectului, Webadviser reprezinta o echipa de specialisti ce te vor ajuta sa gasesti raspunsuri rapide si eficiente intrebarilor pe care le ai.

     In ce domenii te pot ajuta specialistii Webadviser? Incepand cu sesiuni de life oaching sau coaching NLP (neuro-linguistic programming), meditatii de transformare interioara si depasirea limitelor, armonizarea relatiilor si a relatiei de cuplu, rezolvarea starilor de depresie si anxietate, fobii, atacuri de panica, dar si relatia cu sine, chiar si arta leadershipului.

     Nu e insa singurul domeniu, pentru ca prin Webadviser vei gasi sustinere si consiliere si in latura de mothering si parenting, in ce priveste subiecte ca perioada de sarcina, nasterea, cezariana, alaptarea si beneficiile ei pentru bebelusi, somnul bebelusilor, depresia postnatala, sau joaca si activitatile celui mic

     Specialistii nostri te pot ajuta in consiliere pentru: sarcina, anestezia la nastere, nastere si perioada post natala, cezariana, nastere prin hypnobirthning, nastere in apa, alaptarea, lactatie, beneficiile alaptarii pentru bebelus, dezvoltarea bebelusului luna cu luna, somnul bebelusului, diversificarea, depresia postnatala (postpartum) si tristetea de dupa nastere, tantrum, joaca si activitati, disciplina si primii pasi, pregatirea pentru gradinita. In ce priveste subiectul parenting, vei primi consiliere legat de dezvoltarea completa (fizica, emotionala, sociala, financiara, intelectuala) a copilului, educatie si sanatate, comunicare eficienta cu copiii si comportamentul, emotiile si suferintele copiilor si multe altele.

     Personal, m-a interesat mai mult partea de psihoterapie, in cadrul careia, cu ajutorul specialistilor Webadviser, poti dezbate si rezolva probleme ca tulburarea bipolara, depresia, atacurile de panica si anxietatea generalizata, dar si tulburari de personalitate sau cea obsesiv-compulsiva. Si adolescentii au de beneficiat in probleme precum cea a conflictelor cu parintii, timiditatea sau agresivitate, dependenta de calculator si dificultati de relationare, sau probleme de natura scoala precum absenteism si randamentul scolar scazut. Tot in cadrul sesiunilor de psihoterapie pot fi abordate subiecte ca gestionarea furiei si cresterea stimei de sine, sau imbunatatirea abilitatilor socio-emotionale si orice alta probleme ar putea avea persoana ce apeleaza la aceste sesiuni de psihoterapie.

Sep 02

Cum se naste o platforma ecommerce?

     Sunt sigur ca multi dintre noi facem cumparaturi online. Nu destul de multi din moment ce la finalul lui 2015, Eurostat  – Oficiul European de Statistica ne clasa pe ultimul loc in ce priveste cumparaturile online la nivelul intregii Uniunii Europene, astfel ca doar 11% din totalul populatiei cu varste intre 16 si 74 de ani folosea mediul online pentru diverse cumparaturi. Poate ca lipsa de informare a populatiei in ce priveste platformele de comert online duce la un procent asa de mic, desi cei mai multi din cunoscutii nostri aflati la prima tinerete sunt la curent cu ofertele si magazinele online atunci cand eu nevoie de un anumit lucru.

     Dar pana la a ajunge sa vizualizam produsele, sa ni le alegem pe cele dorite si mai apoi sa facem achizitia efectiva, navigam minute bune, chiar si mai bune, prin intregul magazin virtual. Si de la prima accesare pana la finalizarea achizitiei, platforma online trebuie sa functioneze cat mai bine, de preferat impecabil pentru ca intregul proces de achizitie sa aiba pana la urma loc.

Platforma ecommerce – Blugento

     Vorbim astazi despre Blugento, o solutie de creare a magazinelor online a carei motto este  “Platform for growth”. Tehnic vorbind, aceasta solutie este un proiect ce are la baza dezvoltarii sale solida platforma Magento, despre care puteti afla o groaza de lucru bune la o simpla cautare pe internet. Pana aici, numai de bine, mai ales ca echipa din spatele Blugento se ocupa inclusiv de infrastructura tehnica, adica hosting (gazduirea web), update-urile de securitate si orice alte idei de dezvoltare a platformei. In plus au si un blog pe care poti afla cateva lucruri interesante, de exemplu cum poti recastiga clientii care au abandonat produsele in cosul de cumparaturi online, sau cum poti imbunatati descrierea produselor pe care la comercializezi si filtrele de selectie a acestor produse.

     Evident, pentru ca nevoile variaza, platforma Blugento vine in trei pachete diferite – Boutique, Start si Grow. Primul, Boutique, se preteaza magazinelor mici ce comercializeaza un numar de redus de produs unice, insa nu are functie de produse grupabile, dar nici optiune de multi-limba / multi-valuta, sau posibilitatea de a implementa cupoane de reducere. Pachetul Start aduce optiunea produselor grupabile si cea a cupoanelor de reducere, crescand totodata spatiul pe server la 35 GB, de la 16 cat avea planul precedent. Cel din urma pachet, Grow, are, evident, toate functionalitatile platformei Bluegento incluse precum si un spatiu virtual de 55 GB, fiind recomandat magazinelor online de calibru mare, avand o oferta considerabila de produse si un trafic de asemenea considerabil. Indiferent ce pachet ati alege, toate trei beneficiaza de suport prin email, chat si telefonic.

     Printre celelalte functionalitati pe care cele trei pachete le impart se numara posibilitatea de a configura produsele puse spre vanzare, functia de cautare in magazin, implementarea platilor ramburs, ramburs sau cu cardul, selectarea metodelor de livrare. Nu ratam nici abonarea la newsletter prin MailChimp, de altfel o functie importanta de fidelizare a potentialilor si actualilor clienti prin prezentarea regulata a noutatilor si ofertelor si verificarea ulterioara a statisticilor privind rata de deschidere a email-urilor trimise.

 

Sep 01

Shopping in VestityOutlet

     Putine activitati sunt mai relaxante decat shopping-ul, sau cel putin asa ar spune fetele. Si sunt convins ca toti cei ce locuiesc cu iubitele sau sotiile au vazut cum se manifesta “sindromul diminetilor de shopping”, cand, fetele, aranjate cat mai bine cu putinta in pat si cu o cana de ceai sau de cafea in mana, incep a lua la rand site-urile in cautarea noilor tendinte de sezon, sau ale unor noi piese de vestimentatie, accesorii, obiecte de incaltaminte, cosmetice si orice altceva le mai trece prin minte sa-si cumpere. Sunt sesiuni de shopping care dureaza poate chiar ore intregi si in timpul carora nu sunt foarte receptive la aproape nimic din ceea ce le spui. Eventual daca insisti prea mult pot iesi scantei, dar de regula nimic bun.

     Singurul mod in care le putem intra in gratii este ajutandu-le. Cu ceva pareri, de obicei, insa de aceasta le puteti face chiar o sugestie: Vestity Outlet, un magazin online recent aparut pe piata si de care sigur n-au auzit pana acum, deci vor impresionate de sugestia voastra. Cei de la Vestity spun ca produsele lor poarta numele unor marci cunoscute ca Zara, Stradivarius, Bershka si raspund standardelor de calitate, modernitate, diversitate, totul la preturi avantajoase. Si nimeni nu se poate plange de preturi ok, nu? “Pentru noi, calitatea inseamna a oferi clientilor bunuri si servicii in cele mai bune conditii, incurajandu-i cu preturi atractive si produse interesante.” ne mai spun cei  de la Vestity si dupa ce-am vazut prin outlet-ul lor, tind sa le dau dreptate.

     Ce pot gasi fetele pe site-ul outlet-ului? Tot ce si-ar dori in materie de imbracaminte, incepand cu bluze, tricouri, camasi, fuste, rochii, pantaloni si pana la sacouri, geci, pardesiuri sau paltoane. Ce mi-a atras mie atentia, fara a fi chiar foarte, foarte atent in ce parcurgeam categoriile site-ului?

Top haine femei la Vestity Outlet

     Prima data am remarcat o bluza Bershka Gipsy, avand mnaneca lunga si desfacuta pe brat, evazata. Bluza are decolteu in V atat in fata cat si in spate, aspectul fiind unul lejer potrivit unei plimbari de seara si chiar unei iesiri la o terasa cu prietenii. Nici camasa Stradivarius in carouri nu mi-a scapat, cu a sa cromatica alb – rosu / portocaliu fiind ceva ce iese din banal. Camasa este usor transparenta si are de asemenea un aspect lejer, pretandu-se purtarii in cadrul diverselor activitati de zi cu zi.

Haine femei – VestityOutlet

     Cea din urma piesa de vestimentatie din categoria bluzelor este jerseul bleumarin Stradivarius, ideal pentru serile mai racoroase de toamna ce vor veni, un jerseu cu maneca lunga si cu o croiala simpla dar placuta.

     Iar pentru iubitoarele de tricouri cu diverse mesaje, sigur le vor placea doua modele anume pe care le vor gasea in outlet. Primul e tricoul Bershka cu mesajul “YES WEEKEND”, pentru ca tuturor ne place acea parte a saptamanii, tricoul in sine fiind alb, cu decolteu la baza gatului si croiala simpla. Cel de al doilea model vina de la Zara si are un mesaj ceva mai lung – “BAD GIRLS FROM ROCK & ROLL”, alaturi de mentiunea “I am just a good girl with bad habits”, un tricou lung insa de asemenea alb, avand decolteu la baza gatului si croiala simpla.

Sursa: www.vestityoutlet.ro

Aug 30

Haihui prin Apuseni

     Imi propusem de cativa ani o excursie prin zona Muntilor Apuseni. Nu doar pe munti in sine, ci si zona din jur, impreuna cu orasele si obiectivele turistice aferente. Sa nu uitam ca Alba Iulia e chiar in drum, orasul Marii Uniri din 1918 si un loc incarcat de istorie pe care orice roman ar trebui sa il viziteze. Iar pe drum te intalnesti, inevitabil, cu Sibiul, o alta zona minunata a Romaniei.

     Si vara asta am reusit in sfarsit sa ajung si in acea parte a tarii. Insa fiind prima data, nu stiam drumurile prea bine si oricat ti-ai calcula traseul de-acasa, tot mai apar lucruri neprevazute pe parcurs. Fie ca pleci mai tarziu de-acasa, fie ca e aglomerat drumul, fie ca te mai opresti in diverse locuri pe traseu. Nu stii unde te vor purta pasii, sau in cazul de fata cauciucurile, daca mergi cu autoturismul, alternativa de altfel de preferat trenurilor noastre cu intarzieri de sute de minute pe rutele ce leaga Bucurestiul de Ardeal si Transilvania.

     De data asta, plecand din Bucuresti spre pranz si dupa un scurt popas de mancat si vizitat in Sibiu, pornind din nou la drum, dupa, doar 50 si ceva de kilometri a iesit in calea noastra orasul Sebes, unde am si hotarat pana la urma sa ne oprim in acea zi. Doar nu se mutau Apusenii din loc, astfel ca nici zilele urmatoare nu era vremea pierduta sa-i vizitam impreuna cu restul zonei. Chiar si Alba Iulia e cam la 30 de minute de mers cu masina de Sebes, deci tot raul spre bine. Cu o cautare rapida pe Google si citind inclusiv parerile online, desigur, filtrandu-le cu acel “common sense” englezesc pe cele relevante, am ales sa ne cazam la hotel Turn.

Sursa: www.hotelturn.ro

     Din start mi-au placut doua aspecte: mai intai, aspectul exterior al hotelului, pastrand ceva din aerul medieval al orasului intemeiat in secolul al XII-lea. Cand mergi intr-o astfel de comunitate incarcata de istorie chiar iti doresti sa lasi modernitatea la o parte si sa vezi o mostra din acea istorie omniprezenta. Iar cel de al doilea aspect as putea spune ca tine de servicii? Pe scurt, atat pe site cat si la receptie te intampina obiectivele turistice ale orasului. Pana la urma de-asta te-ai oprit si in acel oras, pentru a vizita ce e de vizitat, nu?

     Conditiile au fost super si serviciile pe masura. Fii pe pace, exista retea wireless a hotelului la care evident ai acces, dar si parcare unde poti lasa autoturismul, dar si bar si minibar. Insa ce ti-as recomanda este restaurantul – crama, incearca-l si o sa vezi de ce are un renume bun si o activitate deja de 20 de ani. Poate chiar vei ramane pe loc inca o noapte pentru a profita si a doua zi de deliciile culinare din care te poti infrupta.

Aug 29

De ce sa alegi tamplaria din lemn stratificat

      Atunci cand faci o alegere ai in vedere avantajele si dezavantajele tuturor variantelor pe care ai la dispozitie. Sau daca ai doar una singura, ai grija sa analizezi cum trebuie punctele pro si contra ale acestei unice solutii. Si repetam acest proces in situatii de natura emotionala, in alegerea locului de munca, sau atunci cand ne reimprospatam garderoba. Suntem atenti la ce smartphone, laptop, sau televizor ne alegem si le comparam in cel mai mic detaliu, raportand totul si la pret. Vedem ce frigidere are un spatiu mai mare si cum sunt pozitionare rafturile, dar si ce masina de spalat ofera mai multe programe si o cuva mai mare. Autoturismul trebuie sa aiba cat mai multe din dotarile pe care ni le dorim in bugetul in care vrem sa ne incadram, dar neaparat aruncam o privire si pe consum si costul reviziilor pentru a putea face o comparatie completa intre modelele pe care le ni le-am dori.

     Tot ce tine de noi este o alegere permanenta, indiferent daca luam decizia respectiva in mod coerent, argumentat si corect. Ne alegem terenul pentru o viitoare casa in functie de buget, locatie, suprafata si imprejurimi ca apoi sa punem fata in fata ofertele. Iar in ce priveste casa in sine lucrurile stau la fel, de la numarul de camere, tipul structurii, materiale, finisaje; inclusiv decoratiunile interioare si piesele de mobilier, sau tamplaria.

     De ce sa alegi tamplaria din lemn stratificat si nu una din PVC atat de intalnita in zilele noastre? Ei bine, tamplaria din lemn stratificat inca ramane printre solutiile preferate de clienti si constructori, fiind poate chiar o intoarcere la natura. Da, costul tamplariei din lemn stratificat este pe alocuri mai mare ca al celorlalte solutii. Da, intretinerea tamplariei astfel realizate poate ca este mai migaloasa si poate ca e nevoie de mai multe prudenta in utilizarea zilnica.

     Insa ce este mai natural decat lemnul? Printre cele mai durabile materiale de constructie, intrece cu siguranta solutiile de tamplarie din aluminiu sau PVC chiar si in fata fenomenelor atmosferice. Nu degeaba are o istorie de utilizare ce dateaza inca din Antichitate. Lemnul “respira”, comunicand intr-un fel cu natura si permitand astfel reglarea umidatatii in mediul interior. Iar ca design cu siguranta este departe in fata altor variante, aducand cu sine inclusiv aspectul cald si natural inconfundabil si de nereplicat.

Sursa: www.robimex.ro

     Din fericire inca mai exista entitati ce activeaza in domeniul tamplariei din lemn stratificat si inca oameni ce au stiut sa se adapteze prezentului. E vorba de cei de la Robimex, firma care, folosind fonduri Phare, a reusit sa se dezvolte in acest domeniu, producand ferestre, usi de exterior, usi de interior si chiar mobilier. Esentele folosite pentru realizarea feresetrelor sunt de molid si stejar, in timp ce pentru usi se poate alege brad, tei, stejar sau cires, lemnul folosit atat in cazul ferestrelor cat si al usilor avand o umiditate de 10 – 12%. Iar dupa ce veti arunca o privire prin portofoliul celor de la Robimex cu siguranta va va pune pe ganduri ideea tamplarieri din lemn stratificat.

Aug 28

Ambliopia – ce este si cum se trateaza?

     Cu toate ca societatea umana a ajuns la un nivel bun de dezvoltare si multe din elementele pe care le vedeam in productiile cinematografice sau cartile stiintifico-fantastice ale anilor 90 sunt cat se poate de reale in ziua de azi, inca mai e destul loc de imbunatatit in mai toate domeniile la care ne putem gandi. Printre care, desigur si medicina. Omenirea se confrunta inca cu destule probleme medicale carora nu le poate da de cap, desi se fac eforturi considerabile zi de zi pentru rezolvarea lor. Vedem cum un virus precum Zika poate reveni oricand in atentia lumii, recidivand deja pentru a treia sau a patra oara si creand panica chiar pe intreg mapamondul.

     Si cu toate astea, in ciuda unor astfel de probleme fara raspuns momentan, evolutia de pana acum a medicinei este impresionanta si nu putem decat spera ca parcursul de acum incolo va fi cel putin la fel de bun. Pentru ca in momentul de fata putem preveni si trata o gramada de probleme medicale, de la cele mai mici la cele mai mari, indiferent ca apartin de chirurgie, ortopedie, neurologie, cardiologie, imunologie, stomatologie, oftalmologie si asa mai departe.

     Da, inclusiv oftalmologie, pentru ca inclusiv micile probleme ale ochilor pot avea efecte asupra pacientului, atat de ordin medical cat si de ordin social. Luam, de exemplu, ambliopia, sau, cum este cunoscuta in limbaj popular, “ochiul lenes”, o afectiune din cauza careia foarte multi din cei ce o au sunt tinta nedreapta a amuzamentului celor din jur. Dar, daca nu stiati pana acum, aceasta afectiune poate fi tratata cu succes.

     Un astfel de exemplu super este programul Amblionet, o terapie prin joc, ce se adreseaza persoanelor cu o varsta de cel mult 40 de ani si a carui eficienta este foarte mare in randul persoanelor tinere si maxima la copii. Care sunt rezultatele? O imbunatatire in medie cam cu 30% a acuitatii vizuale, pe intreaga durata a vietii, daca se respecta in continuare recomandarile medicului specialist. Totodata creste sensibilitatea la contrast si se imbunatateste vederea binoculara.

     Despre ambliopie puteti afla mai multe urmarind clipul de mai sus, iar pe cei de la clinica Optisan, cei ce vin in ajutorul pacientilor cu aceasta terapie prin joc, ii puteti gasi in Zalau, judetul Salaj, pe strada Pietris nr. 1, pe email la office@optisan.ro si la numerele de telefon 0260612229 / 0746672215. Ei va vor explica cel mai bine cum decurge intregul tratament, insa pana atunci trebuie spus ca primele rezultate apar chiar dupa prima saptamana de terapie, ceea e, fara indoiala, o veste cu adevarat imbucuratoare pentru orice persoana avand aceasta afectiune oftalmologica.

     Poate odata vom ajunge a intra intr-o capsula tehnologizata ce ne va scana intreg corpul si va remedia problemele existente vor mai trece decenii, insa pana in acel moment, solutii precum cea a clinicii Optisan sunt cele mai bune rezolvari ale noastre la problemele medicale ale prezentului.

Aug 28

Unde faci shopping online?

     La sfasitul lui 2015 tara noastra se situa pe ultimul loc in Uniunea Europeana in materie de cumparaturi online, conform datele emise de Eurostat, Oficiul European de Statistica. Si asta desi la nivelul intregii Uniuni, procentul celor ce comanda online diverse bunuri sau servicii a ajuns, in doar 8 ani, de la 30% la 53%. Tot de la Agerpres aflam ca Marea Britanie conducea in acel moment la capitolul shopping online, 81% din totalul populatiei intre 16 si 74 de ani folosind platformele de comert online, in timp ce pe locurile doi si trei se clasau Danemarca cu 79%, respectiv Luxemburg cu 78%, urmate de Germania – 73%, Olanda, Finlanda si Suedia cu cate 71%. La polul opus, pe langa noi, se afla si Bulgaria cu 18%, dar si Cipru cu 23%, iar o prezenta cu adevarat surprinzatoare este cea a Italiei, cu un procent de doar 26%.

     Mai sunt cateva luni si vom vedea cum au evoluat lucrurile pe parcursul acestui an. Din datele Eurostat aflam si ca, de-a lungul anului trecut, cele mai multe cumparaturi online au vizat domeniul vestimentar si articolele sportive – 60%, iar pe locul doi produsele si serviciile turistice – 52%.

      Asadar, tu faci shopping online? Daca da, cu siguranta esti deja la curent cu platformele virtuale de comert din tara noastra si probabil si cu cateva din strainatate. Insa niciodata o sugestie buna nu trebuie refuzata. Si pentru Eurostat ne spune ca cei mai multi dintre noi prefera imbracamintea si articolele sportive, despre asta vom vorbi. Despre asta si despre Mania Mall. Intr-adevar, schimbam hainele vechi sau ne completam garderoba mai des decat schimbam ne inlocuim smartphone-ul, sau chiar si decat mergem in vacanta. De cate ori nu ti s-a intamplat sa treci pe langa un mic magazin de retail si sa nu te atraga un tricou de 20 de lei care avea un mesaj aparte sau chiar o culoare ce ti-a placut cat se poate de mult?

     De exemplu am inceput sa prefer tricourile chiar si iarna, pe sub geaca, in detrimentul bluzelor cu maneca lunga. Asa ca am inceput sa caut din ce in ce mai multe astfel de articole vestimentare, doar cu mici exceptii in privinta culorilor.

Sursa: www.maniamall.ro

     Si pe Mallmania l-am gasit pe cel din imagine, insa nu singur, ci pe o paleta de culori variata, asa ca am mai cate unul pe verde inchis, turcoaz si verde deschis. Si astea nu erau nici pe departe singurele culori sau singurele modele. Asta inseamna ca, daca esti fan doar al tricourilor, ai de unde alege fara probleme. Si pentru ca vine toamna, cel putin in prima jumatate a acestui anotimp, poti completa tinuta casual cu un hanorac care la nevoie poate sa-ti tina si de cald. Am selectat deja cateva, trei la numar mai exact, pe negru, gri carbune si bleumarin inchis, usor de asortat din punct de vedere al coloristicii cu restul tinutei. Si astea, desigur, nu sunt singurele produse pe care le puteti vedea pe site, ci mai puteti gasi bluze, camasi, geci, chiar si manusi si fulare, pantaloni, fuste, salopete si multe altele, pentru ambele sexe.