Jun 21

Piata creditelor intr-o noua etapa

     Citeam zilele trecute ca mai marii finantelor europene se asteapta la o relansare a pietei creditelor pentru persoanele fizice, existand semne clar ca economia isi revine, iar consumul populatiei va creste din nou, nu printr-un salt urias, dar totusi va fi o crestere. E o veste buna atat pentru consumatori cat si pentru administratia centrala, deoarece pe o parte consumatorii vor putea accesa cu o oarecare usurinta in plus imprumuturi pentru a-si duce la bun sfarsit proiectele sau pur si simplu pentru a achizitiona diverse produse, iar de cealalta parte statul incasand TVA-ul (taxa pe valoare adaugata) aferent noilor bunuri achizitionate, incasari ce intra in bugetul statului si care, cel putin la nivel teoretic, ar trebui sa revina populatiei sub forma de investitii publice. Oricum ar fi, piata de creditare s-a adaptat perioade mai putin fericite din punct de vedere economic, lansand pe piata noi produse cum ar fi credite rapide online, solutii cu costuri de administrare mai mici ce reflecta un cost mai mic pentru potentialii clienti.

     Iar daca te intrebai asemeni multora cum poti obtine bani imprumut, institutiile de creditare ofera in mediul online destule informatii pentru a putea avea o idee generala asupra conditiilor de acordare, nivelului de creditare, dobanzi si alte aspecte importante, venind in intampinarea clientilor si-asa destul de speriati de situatia economica. Tot in mediul online circula din ce in ce mai multe informatii legate de nivelul dobanzilor din viitorul apropiat, prag ce ar putea scadea tocmai pentru a incuraja din nou consumul, insa unul echilibrat care sa nu arunce din nou economia globala intr-o noua prapastie, insa o investitie serioasa care merita, asa cum e o achizitia unei locuinte face evolutia viitoare a pietei de creditare sa fie binevenita.

Jun 13

PC Upgrade – HDD / SSD

      Daca n-ati mai facut de mult un upgrade calculatorului personal sau laptopului, o metoda ieftina si rapida de a-i mari performantele in taskurile de zi cu zi (aplicatii multimedia, internet browsing, office) e instalarea unui hard disk mai bun. De regula o operatiune mai ieftina decat inlocuirea placii de baza sau a procesorului, lasand la o parte placa video deoarece influenta ei asupra activitatilor uzuale enumerate anterior e infima, schimbarea hard-ului poate insemna economii suplimentare daca optati pentru HDD-uri second hand dar in perfecta stare de functionare. Ideea hard diskurile second hand e pe cat de evidenta pe atat de simplu de pus in aplicare si eficienta. Conditiile normale de uzura nu afecteaza durata de viata a acestor componente, iar ca sa fim corecti pana la capat, un hard nou se arde la fel de usor ca unul folosit la aceeasi fluctuatie serioasa de curent electric. Un alt avantaj ar fi cel al securitatii: vrei sa-ti pastrezi anumite date, fisiere, diverse copii de rezerva pe un hard separat ce va fi accesat doar in anumite situatii? Un hdd second hand cu o capacitate nu foarte mare poate fi solutia perfecta, mai ales daca nu esti adeptul tehnologiei de tip cloud. In primul rand desi furnizorii de servicii cloud-ul ofera securitate si protectie a datelor, realitatea sta cu totul altfel din cauza atacurilor informatice. Hardul in schimb pastreaza totul offline, plus ca il poti lua cu tine si utiliza oriunde, facandu-l astfel intr-o buna masura mai eficient.

Sursa foto: www.abdcomputer.ro

      Iar pentru cei mai deschisi catre inovatii, fiti fara grija, nici oferta de SSD-uri second hand nu e de neglijat. Prin ce sunt superioare noile solid state drives (disks) fata de hard discurile clasice? HDD-urile sunt de fapt discuri electromecanice magnetice ce permit citirea datelor prin rotatii ale platanelor cu o anumita viteza masurata in rotatii pe minuta (5400 rpm, 7200 rpm) in timp ce SSD-urile elimina astfel de componente in miscare permitand o citire mult mai rapida, transfer al datelor la viteze net superioare, timp de acces mai mic si nu in ultimul rand silentiozitate. Daca totusi preferati un upgrade mai serios al pc-ului, aveti la dispozitie si placi video second hand, mai ales ca in ultimul timp gamingul s-a relansat cu multe titluri care mai de care mai interesante.

Jun 13

Philips pentru o barba de senzatie

      Daca exista vreun club al purtatorilor de barba, cu mandrie vreau sa ma inscriu in el cat mai repede posibil. Sunt oameni pe care barba ii prinde extraordinar de bine, dandu-le un aer mai serios, matur, poate si putina duritate exterioara, insa acest sa-i zicem accesoriu masculin are nevoie de ingrijire, iar seria de aparate bodygroom Philips e printre cele mai bune. Toata acesta atentie necesara imi aduce aminte de Family Guy, unul din serialele de animatie americane si al sau episod dedicat mustatilor si celor ce faceau un adevarat cult din cresterea si ingrijirea lor. Oamenii aia chiar stiau cum sa foloseasca cu maiestrie aparate de ras. Cum ar fi sa sarbatoresti aniversarea mustatii sau a barbii? Ei bine, ei o faceau. E evident ca cel mai bun cadou e un aparat de ras perfect pentru a-ti intretine in continuare ,,opera”. Iar cel mai potrivit este unul din gama de aparate bodygroom Philips.

     Ma gandesc cum ar fi fost lumea fara aceste aparate de ras electrice? Sau fara Philips? Cred ca noi barbatii, ne-am fi vaitat in continuare de taieturi, zgarieturi, iritatii si bineinteles, un aspect neingrijit. Nu de putine ori am vazut barbati care din cauza aparatelor inadecvate aratau de parca facusera o alergie severa, iar cand lucrezi intr-un mediu in care ai permanent contact cu posibili clienti, cu atat mai mult este o problema.

Si tot de la Philips va puteti achizitiona si o masina de tuns barba. Produsele pe care le veti regasi acolo sunt diferite fata de clasicele masini de tuns care nu fac altceva decat sa agate si sa tunda neuniform, rezultand un dezastru. V-am mai spus si ca unele modele de masina de tuns sunt rezistente la apa? Iar unele au chiar si un sistem de aspirare incorporat, astfel incat sa nu mai fiti nevoit sa curatati firele mici care zboara in toate directiile.

Sursa foto: www.philips.ro

       Eu unul sunt convins de aparatele de la Philips si vi le recomand si voua. Ce poate fi mai util decat un aparat de ras de calitate, care sa ne salveze diminetile si sa ne faca sa aratam perfect?

Jun 13

WalkIn – arta de a pasi

     Multi dintre noi ajung mai devreme sau mai tarziu intr-un stadiu in viata in care imaginea face toti banii, iar cauza cea mai des intalnita pentru o astfel de schimbare de atitudine si stil a fost un moment care va fi facut cu adevarat diferenta. Poate o intalnire, fie ea personala sau de afaceri, care te-a pus pe ganduri scotandu-te totodata din atat de comozii adidasi sau tenisi. Brusc ca barbat veneau pe tine ca turnate o camasa business casual, eventual un sacou, pantalonii la dunga si neaparat studiai oferta pantofi casual, ba chiar ajungeai sa stii pe de rost preturi pantofi barbati eleganti. Doar te asteptai sa fii etichetat prima data dupa stricte criterii vizuale, si vorba din batrani, masurat din cap pana-n picioare, asa ca era imposibil sa ignori tocmai pantofii. Altfel ai fi facut, ironic vorbind, un pas gresit.

Sursa foto: www.walkin-incaltaminte.ro

     Si din propria experienta a unei persoane de sex masculin, sa gasesti pantofi pentru barbati poate fi o adevarata provocare, mai ales cand paleta de culori e una restransa, nicidecum comparabila cu libertatea de alegere oferita de o pereche de adidasi. Cele mai uzuale culori din care poti alege sunt negru, bej sau gri, cu rare exceptii pentru un bleumarin sau albastru inchis. Optiunile se restrang si mai mult tinand cont ca trebuie gasit un model potrivit conformatiei personale, care sa ofere prin impactul vizual o senzatie imediata de eleganta, clasa, continuitate si uniformitate. Dificil, nu? Adauga aici si rigorile celorlalte piese de imbracaminte, si ajungi la concluzia de la inceput: sa adopti o tinuta business casual in cazul unui barbat poate fi o adevarata provocare. Nu ca reprezentantelor sexului frumos n-ar avea partea lor de chin intr-o asemenea aventura vestimentara, dar de obicei ele scapa mai usor de posibilele noastre critici, cumva barbatii nu mai reusesc sa se concentreze doar pe tinutele alese, stim cu totii asta.

     Dar ca un ultim sfat, atunci cand un astfel de moment important a sosit si ca o schimbare de stil in garderoba se impune sau simtiti ca va fi necesara in curand, consultati cat mai atent siteurile ce ofera informatii asupra diverselor combinatii vestimentare alaturi de ultimele tendinte in domeniu, pentru a fi siguri ca pasiti cu dreptul la urmatoarea intalnire.

Jun 12

Biciclop – bicicleta pentru fiecare

     Cu toate ploile din ultimul timp, ca de obicei traficul si drumurile devin asa de impracticabile incat cu greu mai razbesti prin aglomeratia orasului si ochiurile de apa ce ascund adevarate capcane la orice pas. E asa de greu incat se pare ca ai doua sanse, fie un 4 x 4 off road, fie te orientezi spre biciclete mtb – pentru cei nefamiliarizati cu termenul mtb insemnand mountain bike. Chiar si asa tot va trebui sa fii atent la anumite piese pentru biciclete, pentru situatii mai putin placute. Pana la urma insa bicicleta este o investitie utila si placuta, ba chiar si in trendul global de ecologizare. In ultimele zile se tot vehiculeaza ideea unui proiect de incurajare a ciclismului si in Bucuresti, o retea de tip fagure cu o lungime de peste 100 de kilometri, ca mijloc de promovare a transportului alternativ.

     N-ar fi rau sa urmam modelul altor state ale Uniunii, in care pasiunea mersului pe doua roti nemotorizate a avut efecte pozitive asupra populatiei si stilului de viata. In Copenhaga statisticile arata ca numarul bicicletelor l-a depasit pe cel al autoturismelor, timpul petrecut in trafic spre si dinspre locurile de munca si nu numai reducandu-se simtitor. Util si deloc complicat, mai ales ca nu e nevoie sa fii atent la ultimele modele aparute, ca in cazul autoturismelor. Iti cumperi o bicicleta Merida 2013, te incadrezi in trafic fara teama de a fi implicat in vreun accident rutier si fuga la munca. Cam asa decurge viata mai placuta a unui danez sau olandez, indiferent de statutul social si functia ocupata.

Sursa foto: www.biciclop.eu

       In plus, e un mijloc placut de a petrece timp cu familia la sfarsit de saptamana, o ocazia buna de a face miscare si o activitate care nu necesita prea mare cheltuiala, chiar dimpotriva, generand economii importante pentru posesorii de autoturisme dispusi sa lase volanul in favoarea ghidonului. Asadar la cat mai multe zile dedicate biciclistilor si piste amenajate pentru impatimitii ciclismului, poate mediul urban va deveni astfel mai sigur si mai placut.

Jun 12

Cazarea perfecta pentru o vacanta de vis

     Daca imi displace puternic un lucru in legatura cu vacantele in general, e gasirea unui hotel potrivit, detaliu care poate de multe ori sa se transforme intr-un adevarat cosmar. De multe ori e mai dificil sa gasesti o unitate de cazare pe placul tau decat sa te intorc la munca dupa o saptamana libera, si probabil ca sunt multi cei ce gandesc asa. Vacanta perfecta inseamna desigur distractie, clipe placute si relaxare, dar in acelasi timp presupune un hotel ok, cu conditii cel putin decente in care sa te simti in siguranta, intervenind totodata si aspectul financiar.

      Ba mai mult, problema cazarii e importanta nu doar pentru cei ce se gandesc sa plece intr-o binemeritata si indelung planificata vacanta, ci si in situatii de ultim moment. Sa presupunem ca esti in avion in drum spre un oras oarecare, dar din diverse motive cursa va fi nevoita sa intrerupa traseul obisnuit pentru o escala mai lunga sa zicem in Munchen. Ceva probleme tehnice te vor pune in situatia de a avea nevoie de cazare ieftina Munchen, si atunci vei simti din plin nevoia unui site unde sa poti compara in timp real toate optiunile, ofertelele si serviciile. Te gandesti la un city-break pe taram iberic? Automat o sa cauti cat se poate de minutios cazare in Madrid. Dar stiti ce poate fi cu adevarat infernal in perioada asta? Sa gasesti o cazare ieftina Atena, in caz ca iti surade o vacanta pe litoralul grecesc. Nu doar capitala, ci si zonele adiacente sunt pline ochi de turisti care, la fel ca oricare din noi, a avut ideea de a face o vizita pe pamant elen, fie intr-o calatorie plina de istorie si simbolism, fie in cautarea distractiei. Si ca sa fii sigur ca odata ajuns la fata locului nu vei vedea cerul nocturn al Greciei mai mult decat iti doresti, ar fi cazul sa iei la rand toate ofertele de cazare existente, fiecare cu bune si rele.

Jun 12

Bijuteriateilor.ro – bijuterii pentru toate gusturile

        Sezonul oficial al nuntilor abia a inceput si peste tot este mare agitatie. Nu trece weekend in care sa nu vedem cel putin o pereche de tineri casatoriti, mai fericiti ca niciodata. Dar nunta si pregatirile pentru ea inseamna mult timp si bani cheltuiti. Pentru mire, ,,cheltuiala” incepe de dinainte de cererea propriu-zisa in casatorie, odata cu achizitionarea inelului de logodna. Si cum orice viitoare mireasa merita un inel din metal pretios, viitorul mire trebuie sa se uite intai si intai la inele de aur. Cui i-ar placea ca in loc de un inel rezistent si pretios, sa primeasca unul suflat cu aur, care peste niciun an sa nu mai poata fi purtat? Nimic nu se compara cu un inel de aur alb sau galben, care va putea fi transmis din generatie in generatie, daca se considera ca este ok. Si daca vrem ceva cu adevarat special si sa beneficiem de un raport calitate-pret excelent, alegem un magazin online cu renume care sa ne ofere o multitudine de inele de logodna din aur. Cel mai potrivit este Bijuteriateilor.ro, deoarece imbina calitatea oferite de materialele pretioase cu preturile accesibile.

Sursa foto: www.bijuteriateilor.ro

      Tot pe Bijuteriateilor, putem gasi si multe modele verighete, pentru ca fara ele nu ar exista cununia religioasa. In zilele noastre, verighetele difera foarte mult fata de cele din trecut. Daca acum cativa ani, verighetele mirilor trebuiau sa fie identice, astazi ele pot diferi, pot fi personalizate, dar cu o conditie: materialul si modelul de baza sa fie acelasi. Ca aceste modele verighete:

Sursa foto: www.bijuteriateilor.ro

      Si nu in ultimul rand, tot pentru mirese, sau pentru nase, se pot comanda de pe Bijuteriateilor.ro si bratari de aur superbe, pe care sa le poata purta in ziua nuntii. Un model deosebit de bratara de aur este acesta:

Sursa foto: www.bijuteriateilor.ro

       Ce parere aveti despre bijuteriile disponibile pe Bijuteriateilor.ro?

Jun 11

Cartile copilariei

      Nu-ti poti da seama cu adevarat cat de repede zboara timpul decat o data pe an, in acea zi in care cei apropiati te felicita pentru alte 12 luni ce s-au scurs fara sa stii cand. In acea zi iti revezi parte din amintirile de pana atunci, insa de fiecare data copilaria revine in prim-plan. Copilaria, cu ale jocuri, prietenii ce urmau sa reziste pentru totdeauna, nazbatai si carti. Cartile care te duceau intr-o lume de basm, cartile cu care ai crescut, cu ajutorul carora ai deprins tainele literelor, cartile ale caror eroi iti deveneau prieteni de nadejde, carti precum “Morcoveata“. Pe langa asta, cand eram mic aveam o intreaga colectie de benzi desenate si ma laudam cu toate numerele a doua astfel de reviste extrem de indragite de cei de-o seama cu mine, “Mickey Mouse” si “Bamse”. Probabil ca acum ar valora o avere, dar amintirile sunt mai importante.

Sursa foto: www.elefant.ro

        Sigur, odata cu timpul evoluezi, gusturile ti se schimba, incepi a vedea dincolo de aparente, a cauta mesajele transmise de opere mai mature, asa cum e “Gargantua si Pantagruel“, sau scrieri din literatura romana clasica – “Dincolo de nisipuri“, Fanus Neagu. Dorind sa pastrez mereu vie pasiunea de a citi, mi-am facut un obicei in a cumpara saptamanal cel putin o carte, ambitionandu-ma pe cat posibil sa o termin pana la urmatoarele cumparaturi, indiferent de activitatile zilnice sau alte angajamente. Ba mai mult, din fiecare vacanta petrecuta fie in tara, fie pe meleaguri straine, printre suveniruri s-a aflat cel putin un volum luat la fata locului, volume peste care imi arunc zi de zi privirea amintindu-mi de toate acele clipe.

      Oare ce as fi facut daca nu exista site-ul Elefant.ro, sa ma pierd in cartile existente in oferta, sa rememorez toate titlurile si sa imi doresc sa le citesc din nou? Acum mai bine de 15 ani, cartile nu erau atat de frumos ilustrate si rezistente. Imi aduc aminte ca din cauza adezivului care fixa prea bine cartea, daca trageam prea mult de o pagina, se desprindea si trebuia sa o repar. Dar nimic nu se compara cu placerea cititului.

         Voi ce fel de carti preferati? Ati comandat vreodata de pe Elefant.ro?

Jun 11

Pana de destinatii? Blue Air e solutia

     Pregatiti de vacanta? Ar trebui, mai ales ca intreaga Europa e mai aproape de sapte ani, odata cu intrarea in Uniune. Lasand la o parte discutiile economice sau politice, cu siguranta toti ne-am bucurat atunci la unison pentru un lucru mic dar totusi mare: adio pasapoarte, hello turism european. Cum stau lucrurile in ziua de azi? Vine sfarsitul de saptamana, vrei sa iesi din monotonia orasului, dar parca nu te-ar atrage nici peisajul autohton. Nimic mai simplu, e timpul pentru un city break, iar zboruri Bucuresti Londra sunt destule, credeti-ma. Pe deasupra si ieftine, gratie acelor companii low cost care au inteles cu adevarat importanta unor costuri mici in reusita dezvoltarii transportului aerian mai ales din punctul de vedere al turismului.

     Probabil multi dintre noi se gandesc cat de greu si scump era in urma cu cativa ani sa iesi din tara, iar acum, in ziua de azi, cu o rezervare inteligenta (click aici) iti asiguri locul la bordul unui zbor Bologna Bucuresti la un pret nu cu mult mai mare decat biletul de tren Bucuresti – Cluj. Nu va faceti griji, drumul e mult mai scurt, conditiile bune si siguranta e la ordinea zilei pentru companiile low cost. Si daca pentru noi, cei tineri, aceasta oportunitate incepe sa para ceva normal, e cazul sa le oferim astfel de surprize placute si celor apropiati. M-am gandit sa le organizez parintilor un mic city break, sau chiar o excursie mai indelungata vara asta, dar inca nu ma pot decide asupra destinatiei. Nu e de mirare cand ai de unde alege, doar inchizi ochii, pui degetul pe harta Europei si cu cateva clickuri escapada e gata.

     Coincidenta sau nu, chiar zilele trecute citeam despre Bornholm, insula apartinand coroanei daneze supranumita si perla Marii Baltice, areal ce uimeste lumea prin soarele si temperaturile aproape mediteraneene in ciuda apropierii accentuare de nord. Se ajunge extrem de usor atat din Suedia si Danemarca, dar si din Polonia si Germania, asa ca fuga la bagaje si ne vedem cu totii pe Bornholm.

Jun 11

Glittio si imbracamintea de vara

      Nu stiu voi, dar eu vara asta am cam fost surprins putin de temperaturile extreme: dimineata racoare, dupa-masa peste 30 de grade, seara furtuna. Si nu doar doamnele si domnisoarele au probleme atunci cand vine vorba despre garderoba. Cum se ne mai imbracam pentru putea face fata celor trei anotimpuri existente intr-o singura zi? Cam greu, avand in vedere ca in principal ar trebuie sa ne imbracam subtire. Dar eu am descoperit solutia: mi-am cumparat haine de la Glittio si am putut infrunta capriciile vremii. Stiati ca daca materialul din care este fabricat un tricou este de calitate, el tine atat racoare, cat si caldura? Si nu ma refer doar la bumbac, cu toate ca unele haine sunt fabricate din cu totul alte materiale decat indica eticheta. Insa cu Glittio nu mai am aceasta problema.

      In primul rand, mi-am comandat 10 tricouri pentru barbati, care cred ca or sa imi fie suficiente pana ma voi hotari la inca o comanda. De obicei imi place sa ma imbrac lejer, iar tricourile sunt in topul preferintelor mele atunci cand vine vorba despre timpul liber. Aceste tricouri pentru barbati de la Glittio sunt de calitate, deja le-am spalat si nu am avut surprize neplacute. Apropo de surprize, mi-a placut faptul ca marimile chiar se potrivesc. Nu stiu daca ati patit si voi sa comandati imbracaminte online, iar marimea M sa fie de fapt L sau S. Cu hainele de la Glittio chiar nu am patit acest lucru, sunt extrem de incantat!

Sursa foto: www.glittio.ro

      Si pentru ca tot este vara si voi merge in vacanta, m-am gandit ca am nevoie si de cateva costume de baie barbati. O sa stau 10 zile la mare, asa ca nu puteam merge cu un singur costum. Imi place faptul ca aceste costume de baie barbati sunt rezistente si sunt in tendinte, pentru ca nu doar doamnele trebuie sa fie ,,la moda”.

     Daca veti intra pe site-ul Glittio, veti gasi cu siguranta imbracaminte pentru vara, care sa vi se potriveasca. Si nu numai!