Controlalele stomatologice sunt foarte importante pentru a pastra sanatatea danturii si ar trebui facute macar o data pe an, pentru persoanele care nu au probleme si la sase luni sau chiar mai des pentru persoanele care au anumite afectiuni.
Primul control stomatologic ar trebui efectuat cat mai devreme, chiar de la doi ani, pentru a se evita agravarea anumitor probleme, in cazul in care acestea sunt existente. Astfel, copilul nu va prinde frica de medic si va merge la control fara sa fie traumatizat, cum se intampla in cazul celor mai multi adulti (pentru ca de ce sa nu recunoastem, abia de cativa ani se fac anestezii chiar si pentru probleme mici si tot abia de cativa ani, medicii sunt mai receptivi la frica pacientilor si incearca sa o inabuse chiar de la primele momente).
Cele mai comune afectiuni pentru care pacientii merg la stomatolog sunt cariile. Acestea apar din diferite motive si este indicat sa fie tratate in faza incipienta. Astfel, maseaua nu va fi afectata prea rau, nici pretul pentru tratament nu va fi mare si nici pacientul nu va avea o experienta dureroasa (stim cu totii cat de tare dor maselele).
In functie de gravitatea cariei si de modul in care a fost afectata maseaua, se vor lua masurile necesare pentru tratarea ei. Daca se asteapta prea mult timp, este posibil sa fie afectata pulpa dentara si sa se ajunga chiar si la inflamarea nervului si intr-un final la abces. In astfel de cazuri, daca maseaua este prea afectata, sa recomanda extractia ei, pentru a evita si alte neplaceri cauzate de infectie.
Daca maseaua a fost afectata prea mult si este nevoie sa se indeparteze o buna parte din ea si daca de asemenea, s-au efectuat si tratamente pe canal, se va incerca reconstruirea maselei prin obturatie (plomba). Faptul ca tehnologia avanseaza, a permis medicilor sa reconstruiasca maselele ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic si nici macar de aproape nu se vede ca este o plomba si nu o masea.
Insa, in cazurile in care maseaua este grav afectata, dar totusi se hotaraste pastrarea ei, se poate folosi o coroana dentara, care va imbraca maseaua sau dintele. Aceasta este din ceramica sau zirconiu si va permite pastrarea dintelui sau maselei, inlaturand si neplacerile cauzate de curatarea profunda a maselei (cum ar fi sensibilitatea).
Asadar, daca aveti o carie, mai bine mergeti la medic de la primele simptome, pentru a nu avea neplaceri mai mari.
Leave a Reply