Aug 20

Cum ne incalzim iarna asta?

     Cu pasi repezi se apropie toamna, doar cateva zile despartindu-ne de inceputul ei calendaristic. Inca nu stim cum va fi vremea acestui an, poate cu tente de vara, poate ducandu-ne mai degraba cu gandul la iarna, insa saptamanile vor trece repede si iarna va da curs invitatiei de a veni iar.

     In mod normal toamna semnifica tranzitia, prinsa fiind intr-o succesiune fireasca, ce ne pregateste pentru sezonul rece. O trecere binevenita pentru cei mai frigurosi dintre noi, care nu se impaca deloc cu temperaturile scazute. Si pentru ca noi nu putem sa ne luam zborul in tarile calde, trebuie sa ne intarim cumva, nu doar pentru drumurile pe-afara, in calea gerului, ci si pentru timpul petrecut in casa. Daca pe-afara avem grija sa avem haine cat mai groase, pentru casa aliatul cel mai bun este un sistem de incalzire eficient.

     Ce inseamna eficient? Sa-ti tina de cald oricand ai nevoie dar sa nu te arda la buzunare. Prin urmare, sistemul centralizat de incalzire iese din calcul. Evident, solutia este sistemul individual, regasit sub forma centralelor termice, fie ele pe gaz natural sau electrice.

     Sigur, centrala termica e doar o parte a intregului sistem de incalzire. Intreaga gama a produselor de incalzire mai include boilere, incalzitoare instant de apa, rezervoare de acumulare, aeroterme, vase de expansiune, nelipsitele calorifere din otel, aluminiu sau fonta. Iar pentru cei ce prefera combustibilul solid, exista solutia centralelor termice pe lemne sau carbuni, cu ale lor arzatoare si cazane specifice, solutii incluse de altfel si in programul “Casa Verde”. Includem in randul produselor de incalzire si solutiile de automatizare dar si stabilizatorul UPS, varianta de rezerva in cazul unei pene de curent. Le puteti vedea pe toate aici.

     Daca ai si ceva simt estetic, probabil te gandesti la un sistem de incalzire prin pardoseala, o solutie care a castigat tot mai mult teren in ultimul an si care, totodata, si-a dovedit eficienta. Este cunoscut faptul ca oamenii pierd energie sub forma de caldura prin extremitatile corpului, iar contacul permanent cu o podea rece ne va tenta sa apreciem gresit temperatura incaperii, cerand mai mult din partea sistemului de incalzire. Asa ca, din punct de vedere functional, intra in rol solutia de mai sus, care, cu ajutorul circulatiei aerului in camera, va incalzi incaperea uniform si suficient pornind de la punctul nostru de contact, pardoseala.

     Din punct de vedere vizual, o astfel de instalatie te scapa de privelistea lungilor trasee de tevi si a caloriferelor, eliberand in acelasi peretii de astfel de spatii moarte. Si pentru ca tot vorbeam de estetic, cine nu si-ar dori un semineu, desigur, in varianta moderna, adaptata pentru o casa urbana?

Jul 11

De ce este important sa avem ups centrala termica?

Sunt sigur ca multi dintre noi s-au convins de ceva vreme de eficienta centralelor termice, iar astazi vom vorbi despre un ajutor al lor, ups centrala termica. Daca ai o centrala, nu doar ca ai caldurica si implicit o baie fierbinte asigurate oricand, la orice ora, dar iti amortizezi investitia extrem de repede. Hai sa vedem practic. Iarna trecuta, pentru garsoniera in care stau plateam cam 200 de lei lunar numai pentru caldura, plus intretinerea aproape de 100 lei. In timp ce cu maxim 200 acopereai totul in cazul unei centrale de apartament, insemnand ca in doi ani iti recuperai investitia, fara a pune la socoteala avantajele de a nu depinde de un sistem centralizat de incalzire. Caci pe mine unul mereu ma prindea in ofsaid sistemul asta centralizat, mai exact mereu aveam norocul de a gasi apa calda oprita cand aveai mai mare nevoie de ea. Si exceptand iarna, poate racesti vara si ai nevoie de o baie fierbinte, pentru care poti astepta destul de mult pana sa binevoiasca a ajunge in cada, dat fiind ca oricum e cald afara, ce mai ai nevoie de apa calda. Si revenind la acest detaliu infim, pretul, de ce ar vrea cineva sa plateasca pe timp de iarna separat caldura si apa calda, ambele la un pret enorm, cand poti folosi apa rece, la un pret mult mai mic, pe care centrala sa o incalzeasca foarte usor si cu un cost mult mult mai mic si intr-un timp mai scurt.

     Si pentru ca tot vorbeam de timp, am observat ca obiceiul celor ce se ocupa de incalzirea comuna este de pe modelul antrenamentelor fizice HIIT (High Intensity Interval Training): te sufoca cu caldura timp de 2 ore, incat esti nevoit sa deschizi geamurile in plina iarna, apoi te lasa cu amintirea senzatiilor tropicale mult timp dupa ce caldura efectiva s-a consumat. N-ar fi mai indicat sa iti setezi tu pragul termic dorit, sa lasi centrala sa mearga, iar cand temperatura scade atingand acel prag sa porneasca iar, asigurandu-ti astfel un ambient placut si constant de-a lungul timpului.

     Problema a fost mai mereu tipul centralei de apartament, pe gaze sau pe curent electric? Ce-i drept, si cea pe gaze are nevoie de ceva curent electric pentru a functiona, insa cele electrice se bazeaza exclusiv pe asa ceva, iar randamentul lor se pare ca este putin superior celor pe gaz. Dar si intr-un caz si in celalalt, ce te faci daca se taie curentul? Pentru ca e o situatie destul de delicata, lasand la o parte pentru moment disconfortul creat si faptul ca va trebui sa te imbraci mai gros, dar scaparile de gaze naturale din acele cateva secunde de oprire brusca a centralei, sau, privind mai departe putin, arderea componentelor in cazul unui curent cu fluctuatii de tensiune prea mare reprezinta o situatie ce nu trebuie trecuta cu vederea. Solutia e una la indemana, sursele independente de curent alternativ, un fel de baterii ce pot fi adaptate pentru diverse situatii. Ganditi-va la un laptop pornit,cu bateria in el si cablu de alimentare conectat, intr-un moment in care se taie curentul. Se opreste laptopul? Nu, deoarece bateria intra instantaneu in functiune. Cam asa sta treaba si cu un ups centrala termica, va fi mereu acolo pentru astfel de situatii, diferenta fiind insa ca ups-ul asigura energia necesara pentru o perioada scurta de timp, de regula intre 3 si 30 de minute, desigur, cu exceptii, iar uzura sa se va vedea destul de tarziu in timp pentru ca investitia sa merite, tinand cont si de penele de curent dese ce au loc la noi in tara.