Dec 09

Ai grija de sanatatea ta, informeaza-te!

     La sfarsit de an tindem sa ne analizam cele 12 luni care se vor incheia in curand, sa vedem aspectele pozitive dar si cele mai putin bune, reusite, esecuri, lucruri ce pot fi imbunatatite dar si cele ce trebuie schimbate. Avem de cele mai multe ori tendinta sa ne analizam astfel joburile, carierele profesionale, relatiile cu cei apropiati, insa nu de fiecare data facem acest lucru cu problemele de ordin medical pe care le-am intampinat in trecutul recent. Odata rezolvate intr-un fel sau in altul, tindem sa uitam de ele, sa ingropam adanc amintirea lor fara a ne mai pasa de ce va urma. Dar stim cu totii ca este mai usor sa previi decat sa tratezi si de cele mai multe ori chiar si mult, mult mai iefin. E lesne sa afli mai multe info medicale direct de pe siteurile de specialitate, fie ca e vorba de simple afectiuni si procedee medicale ca migrenele, ecografia, albirea dintilor, sau chestiuni medicale mai importante precum cancerul, afectiunile glandei tiroide, prediabetul etc.

     E lesne totodata sa fii la curent cu cele mai noi stiri din domeniu, sa afli cele mai recente descoperiri, dar si cele mai bune beneficii pe care le poti avea din punct de vedere al diverselor servicii medicale. E indicat sa stii cu aproximatia de rigoare preturile clinicii pentru a-ti face un calcul cat de cat exact asupra costurilor serviciile medicale pentru care optezi la un moment dat sau pe care le vei alege in viitorul apropiat. Serviciile care pot aparea cel mai des sunt setul de analize medicale de baza, analize pe care e recomandat sa le faci de 2 – 3 ori pe an, dar si controalele dentare regulate ce ne pot scapa de eventuale proceduri medicale mai complexe si mai costisitoare. Nu uitati cat de important este sa aveti grija de voi.

Aug 23

Hilmi – solutia problemelor medicale

     Ce faci daca esti din provincie, stai in Bucuresti si ai nevoie de la medicul de familie de o adeverinta pentru angajare? Ii faci o vizita, ocazie cu care iti poti aranja si transferul fisei medicale catre doctorul pe care ti-l vei alege in Bucuresti. Iar in loc de Bucuresti poate fi orice alt oras din tara, lucrurile stau la fel. Doar ca inainte de a-ti alege urmatorul medic de familie, trebuie sa fii foarte atent unde pe lista cui te inscrii, pentru a nu avea surprize neplacute, mai ales ca problemele medicale nu-s lucru de joaca. Daca vrei o solutie sigura in materie medicala alege Hilmi, una din cele mai bune clinici private din Bucuresti ce ofera o varietate mare de servicii si specializari, de la dermatologie si endocrinologie la stomatologie si chiar psihologie. De ce aceasta solutie? Pentru ca poti ajunge in situatii in care pe langa opinia medicului generalist ai nevoie si de consultul, opinia si diagnosticul specialistului, dar in aceste situatii stim cu totii cat de greu si anapoda merg lucrurile in sistemul de stat, unde de cele mai multe biletele de trimitere devin inutile de la o sectie la alta. Nu e cazul aici, in plus dosarul medical al pacientului contine toate acele informatii medicale ce pot fi de folos pe viitor, asa inca medicii specialisti sa cunoasca in detaliu trecutul medical al pacientului. Printre cei mai buni medici Bucuresti vin in ajutorul pacientilor la Hilmi, lucru ce nu poate decat sa te linisteasca atunci cand, pacient fiind, vii aici dorind a-ti rezolva problemele medicale. Asadar personal excelent, tehnica si aparatura moderna, mai simplu spus, calitatea serviciilor fac din clinica Hilmi o solutie reala la problemele medicale ale oricui. Incercati, nu veti regreta alegerea facuta, rezolvandu-ma in cel mai usor mod orice inconveniente de ordin medical ati avea.