Mar 08

Partea intunecata a drumului

     Dimineata. Alarma suna, micul dejun ma asteapta, dar ceva nu e asa cum ar trebui. Ceva lipseste din mecanismul acelei zile. M-am trezit indispus si imi doream sa cred ca e din cauza ploii ce inca mai cadea rece asupra orasului.

     Cu siguranta nu e de vina ploaia, doar si ieri a fost la fel, dar ziua fusese de departe mai buna.O recapitulare scurta si partial gasisem cauza: azi era momentul ei de pauza, una din zilele in care nu ne vedeam la sala. Si totusi ceva incerca sa respinga aceasta ipoteza, probabil orgoliul masculin ranit la gandul ca patrunderea intr-o lume a barbatilor putea fi influentata de o femeie. Pe masura ce confuzia se prelungea, simteam o tensiune crescanda punand stapanire pe mine, fiecare muschi sub actiunea unor spasme puternice, profunde, dureroase.

     A sosit momentul. Ridic ghiozdanul, arunc hanoracul pe mine, gluga pe ochi si am plecat. Evit liftul, gandindu-ma ca drumul pana jos ar fi prea scurt pentru toate gandurile ce imi treceau prin minte. Ignor motorul parcat in fata scarii, trec indiferent pe langa autobuzul oprit in statie si ma pierd in multime. Surprinzator, sunt destui oameni in ploaie, fiecare cu gandurile lui. Dupa 20 de minute sunt la sala, desi as fi vrut sa dureze mai mult, sa aman momentul in care nu vom parcurge ultima portiune a drumului impreuna.

     Ajuns in sala, incerc sa imi vad de rutina antrenamentului, dar nimic nu e la fel. Furia pe care o simt, neimplinirea, ma face sa plusez, sa depasesc bariera programului din ziua precedenta, insa nu simt nici o satisfactie.  Fac totul mecanizat, si tot ca un reflex, de aceasta data oarecum voit o caut cu privirea prin sala. Nu e, si termin antrenamentul dezamagit, plecand acasa la fel de tensionat dar cu o nelamurire mai putin: imi lipsesc momentele alaturi de ea, clipele in care am grija de ea in timpul exercitiilor, sa nu pateasca nimic in aceasta lume a barbatilor.