Aug 24

Generatoare pentru oameni prevazatori

     Proverbul spune sa-ti faci iarna car si vara sanie. Daca iarna asta faci car pentru vara ce va veni, inseamna ca in vara precedenta i-ai simtit lipsa. La fel stau lucrurile si cu sania. Lasand filozofia la o parte, ideea de baza e sa fii prevazator si sa te ocupi din timp de ceea ce necesita atentie, fara a lasa lucrurile pentru ultimul moment.

     Insa pana nu treci prin asa ceva probabil nu te inveti minte. Am facut cu totii asta cand era vorba de temele de scoala, completate pe fuga in pauze, sau de sesiunile din anii de studentie, in care cea mai mare parte a materiei o “aprofundai” in ziua dinaintea examenului. Fie ca au trecut cu bine sau nu, n-au fost neaparat experiente care sa ne marcheze pe viata. Cu o nota mica sau o restanta putem trai linistiti.

     N-as vrea insa sa fiu prins pe picior gresit iarna, intr-o cabana pe munte, asezonata cu un strat gros de omat cat vezi cu ochii. Multi au fost cei care au patit asta de-a lungul timpului, vazandu-se astfel izolati de civilizatie. Ar fi putut chema ajutoare, dar curentul, se subintelege, era taiat. La fel de mare e probabilitatea ca smartphone-urile zilelor noastre, consumatoare avide de curent electric, sa-ti dea stire cu tiuitul inconfundabil ca va vor lasa la greu tocmai atunci.

     Intr-o astfel de situatie, un om prevazator s-ar fi asigurat ca are la indemana un generator electric. Personal n-as alege pentru vacanta o cabana de munte care sa nu aiba un astfel de generator pe lista ei de dotari. Mi-as cumpara unul si pentru o casa construita imediat in afara unui oras de campie, cu atat mai mult fiind necesar unul intr-o zona de munte.

Sursa: egeneratoare.ro

     Cand alegi generatorul trebuie sa-ti fac un mic calcul in privinta puterii de care ai nevoie incat sa-ti asiguri necesitatile. Nu te intinde prea mult, doar strictul necesar. Ai de ales combustibilului, ca in cazul autoturismelor, intre benzina si motorina, ca cele de aici. De la caz la caz poti avea sau nu nevoie de un generator cu carcasa insonorizanta. Insa indiferent de mecanismul de pornire, combustibil, constructie, putere si asa mai departe, generatorul trebuie sa fie rezistent si fiabil, asa ca cel mai bine e sa mergi pe mana producatorilor consacrati. Nu stii care sunt si de unde poti alege? Atunci incearca site-ul Egeneratoare, vei gasi doar producatori cu state vechi ca Tecnogen, Kipor, Pramac si altii.

Nov 27

Covera – ajutorul casei tale

     Suntem obisnuiti sa pastram lucrurile care ne plac, haine, retete, chiar si amintirile le imprimam pe suport fizic sau electronic. E ceea ce numim zona de confort, o tendinta psihologica ce se aplica in aproape orice situatie si oricui. Asa se face ca vrem ca aproape in fiecare an sa petrecem vacanta de iarna la aceeasi cabana ca pana acum, cu acelasi cerc de prieteni, reeditand amintirile frumoase din anii ce au trecut. Pe ici, pe colo, apar mici modificari desigur, dar numai cu scopul de a repara punctele mai putin slabe si de a fortifica zona de comfort. Trebuie sa schimbi ceva mai ales cand cabana ta preferata ti-a jucat o mica festa cu un an in urma, complotand impreuna cu conditiile meteo de afara in a aduce intunericul de afara inauntru la lasarea serii. Asa ca anul asta cabana primeste un ajutor de nadejde din partea Covera, un generator de curent electric care sa aprinda macar instalatia de pom si telefoanele mobile fara de care n-am sti ce sa mai facem.

Sursa: www.covera.ro

      Si daca tot avem un generator de curent electric, putem lua si un fierastrau electric cu lant, in caz ca va trebui sa ne scoatem de la naftalina abilitatile mestesugaresti cat timp cabana ne va gazdui. Desigur, cel mai bine ar fi ca situatia de mai sus sa ramana pur ipotetica, iar singura munca pe care sa o avem de facut sa fie a uda florile de interior pe care proprietarii cabanei le-au ales cu atata grija sa decoreze intreaga casa de vacanta. Si cu noile cumparaturi facute speram ca anul asta nu vom parasi zona de comfort pentru a rezolva alte batai de cap neprevazute, stiind insa ca, daca e nevoie, pe siteul Covera gasim orice avem nevoie in mica gospodarie pentru ca vacanta de iarna sa ramana una perfecta.