Nu stiu altii cum sunt, vorba celebrului Creanga, insa eu am fost tare energic sa zic asa, in vremea copilariei. Asa cum de altfel ar trebui sa fie toti copiii, plini de viata, activi, zvapaiati, pusi pe sotii si gata mereu sa isi petreaca o buna parte din timp afara. Era usor sa fiu gasit cand eram mic, dar in acelasi timp evadam cu usurinta de sub ochii parintilor. Unde imi petreceam timpul? Afara, oriunde era rost de activitate fizica. Fotbal pe terenul scolii generale din spatele blocului, sau direct pe pamant in parculetul aflat la cateva strazi distanta, unde de altfel profitam si de mesele de tenis. Antrenamentele de karate sau olimpiada de iarna ce consta in aruncatul bulgarilor dupa masini si fuga de soferi nervosi, din nou fotbal si proba de sanie, toate au facut parte dintr-o copilarie frumoasa pe care as retrai-o exact la fel de fiecare data.

     Mai erau totusi copii prin cartier care aveau in program si un alt fel de joaca, si anume dansurile sportive. Ei bine da, le placea sa danseze, asa cum stiau ei, iar parintii, dornici sa-i incurajeze in activitatea lor, ii inscriau la dansuricopii.info . Aveam si eu pasii mei, pe ritm de kata mai degraba decat de salsa, insa ceea ce conteaza e ca imi pastram picioarele la fel de agile ca ale lor. Chiar si asa, ii intelegeam de ce vor sa danseze. Era forma de manifestare, de eliberare a energiei, de distractie. In fond, nu strica niciodata sa stii sa dansezi, iar daca ei luau lectii de mici, cu atat mai bine.

     Pana la urma, indiferent de ce forma de distractie aleg copiii, fie arte martiale, sau fotbal, inot, handbal sau orice alt sport, chiar si dansurile ca activitate sportiva, parintii ar trebui sa-i sustina neconditionat, deoarece asta e singura perioada in care cei mici invata singurei ceea ce place, cu bune si rele.

Sursa foto: cautare Google hint “capoeira”

Follow